Caută
Close this search box.

Proiect PNL. Sâmbăta ar putea deveni zi lucrătoare

Sambata zi lucratoare

Sâmbăta ar putea deveni zi lucrătoare, însă doar dacă vor angajații. Liberalii au depus un proiect de lege potrivit căruia orele suplimentare prestate într-o zi din weekend pot fi compensate doar financiar.

Angajatorul n-ar mai fi obligat să acorde o altă zi liberă în locul celei muncite în weekend, astfel că repausul săptămânal obligatoriu de 48 de ore s-ar reduce la 24 de ore.

„Îi dăm dreptul salariatului să opteze dacă vrea să presteze ore suplimentare doar în timpul săptămânii sau vrea să vină și sâmbăta. Asta este tot ce prevede acest proiect de lege. Deci, practic, în momentul de față, legea nu permite nici salariaților, nici angajatorilor să preseteze ore sâmbăta fără să obțină sau să i se dea ulterior o zi liberă (recuperare).

Aveți 8 zile libere și veți avea în cont 8 zile libere. Dacă dumneavoastră doriți ca sâmbăta să lucrați și să primiți un salariu cu 75 la sută spor este strict opțiunea dvs”, a explicat pentru Digi24 deputatul PNL Dan Vîlceanu, inițiatorul legii.

În prezent, legea spune că repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbata și duminica. Liberalii vor să modifice Codul Muncii, astfel încât să fie o singură zi de odihnă obligatorie.

FOTO: cristi-ionita.ro

Modificarea legislativă vine mai ales în sprijinul companiilor unde se lucrează în trei schimburi sau cu personal insuficient.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri