Caută
Close this search box.

Scandal în casa familiei Luizei. Monica Melencu a refuzat iar să dea probe de sânge, iar bunicul a încercat să-şi dea foc

Monica Melencu a refuzat şi vineri să meargă la DIICOT, după ce joi a fost amendată cu 5.000 de lei pentru că nu s-a prezentat.

A izbucnit un mare scandal vineri după-amiază, în curtea familiei Luizei Melencu. Mama fetei dispărute refuză în continuare să ofere probe de sânge necesare în anchetă. Când jandarmii din Craiova şi procurorii DIICOT au ajuns în comuna doljeană Dioşti, au avut parte de un refuz categoric din partea femeii, chiar dacă există un mandat de aducere în acest caz.

Mama Luizei fusese citată la ora 10.00 pentru o nouă audiere și prelevare de probe ADN. Totul după ce procurorii au cerut ajutorul FBI pentru a putea ajunge la o concluzie în privința oaselor găsite in liziera unei păduri.

Bunicul Luizei a încercat să își dea foc, turnând benzină pe el, potrivit TVR.

În acest timp, vecinii s-au solidarizat cu familia Melencu şi şi-au arătat neîncrederea în anchetatori. Familia este convinsă că Luiza nu este moartă şi cred că anchetatorii vor să închidă cazul.

FOTO: captură TVR

Bunicii au declarat presei că mamei Luizei i s-au mai prelevat anterior probe de sânge şi că aceasta va accepta o nouă prelevare doar după ce vor veni din America rezultatele probelor necesare pentru stabilirea ADN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri