Așadar, Simona Halep (27 de ani, 6 WTA) a debutat excelent în turneul Premier 5 de la Wuhan, avansând în turul III după o victorie reconfortantă reușită în fața cehoaicei Barbora Strycova (33 de ani, 34 WTA), scor 6-3, 6-2, după o oră și 27 de minute de joc. 

La avantajul celor 5 meciuri consecutive câștigate în fața adversarei de azi, Simona a început curajos meciul, dominând-o categoric pe Strycova, în special la capitolul punctelor câștigate din spatele terenului.  

Românca a început în forță. A făcut break încă din primul game al partidei, lucru pe care l-a mai reușit de alte două ori pe durata setului.

Setul secund a fost, de asemenea, controlat clar de Simona, mult prea puternică pentru Strycova: într-o serie furibundă de mingi jucate inteligent, variat, dar și cu un serviciu care a adus aminte de perioada în care s-a aflat în vârful ierarhiei WTA, românca a tranșat partida după un 6-2 sec, administrat oponentei sale.

Cifrele partidei au arătat foarte bine pentru Halep la final: 68% procentaj de puncte câștigate cu primul serviciu și 14 lovituri câștigătoare, indici satisfăcători pentru primul meci din segmentul asiatic din calendar.  

Acesta a fost primul meci jucat de Simona Halep după aproape o lună, ultima partidă oficială fiind cea din turul II de la US Open.

Simona Halep va juca acum împotriva kazahei Elena Rybakina (20 de ani, 50 WTA), câștigătoarea de la București din acest an, care a trecut în trei seturi de tunisianca Ons Jabeur (25 de ani, 54 WTA), scor  6-1, 6-7 (3), 6-2.