Caută
Close this search box.

Zi extem de tristă pentru România. Astăzi are loc ceremonia de repatriere a militarilor morți în Afganistan

Ceremonia de repatriere a sublocotenentului post-mortem Ciprian-Ștefan Polschi și a lui Vasile Rădună, reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul, morți în timpul misiunii în Afganistan, are loc marți, 10 septembrie, în jurul orei 13.30, în Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, a anunțat Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat.

Sublocotenentul Ciprian-Ștefan Polschi, care îndeplinea funcția de șofer în cadrul structurilor de comandament NATO din Kabul, și-a pierdut viața joi, 5 septembrie, în urma exploziei unei mașini-capcană în apropiere de Green Zone, din capitala Afganistanului, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul de serviciu.

Vasile Rădună, reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul, a decedat în cursul nopții de 2 spre 3 septembrie, în timpul atacului terorist care a avut loc în campusul în care își desfășura activitatea Ambasada României la Kabul.

Cei doi eroi au fost decorați post-mortem de președinte cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemn de război.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri