Premierul destituit Viorica Dăncilă, și candidatul PSD la alegerile prezidențiale, a anunțat marți că îl cheamă pe președintele Klaus Iohannis, susținut de PNL, la aceleași alegeri, la o „confruntare unu la unu”.

Anunțul a fost făcut după ce șeful statului l-a desemnat pe Ludovic Orban, președintele PNL, în funcția de prim-ministru.

Principalele declarații ale Vioricăi Dăncilă:

Am văzut declaratiile președintelui și propunerea de premier. După toate aceste zile de așteptare vedem un singur lucru din partea președintelui, că propunerea este chiar unul dintre cei mai vocali promotori ai măsurilor de austeritate.

Acelasi amatorism, niciun program de guvernare, niciun plan și nici măcar o majoritate.

Cei care au dat jos guvernul PSD nu se pot pune de acord să formeze un guvern, acești oameni știu doar să distrugă.

Nu au pus nimic în loc, nu au nicio viziune. Este de o crasă iresponsabilitate să dai jos guvernul și să nu ai nicio soluție de înlocuire.

Partidele care au votat moțiunea au toată răspunderea și dacă nu-și asuma această răspundere înseamnă că și-au bătut joc de români.

PSD nu va vota guvernul lui Iohannis.

În lipsa unui program de guvernare tot ce avem sunt amenințările liberalior cu tăieri de salarii, cu concedieri, cu majorări de impozite și taxe.

Noi nu putem da un vot de încredere acestor oameni care vin să distrugă, noi nu ne batem joc de viitorul românilor.

Nu vom gira aruncarea românilor în nesiguranță și sărăcie din cauza unor oportuniști care nu văd mai departe de preluarea puterii.

Președintele Iohannis are o maximă eficiență în a face rău României. S-a dovedit foarte eficient în a coaliza partidele la moțiunea de cenzură. Îl așteptăm să facă dovada de aceeși eficiență și la votul guvernului său.

Când vine vorba de guvernarea țării și exercitarea atribuțiilor constituționale eșuează pe toată linia. Pentru dărâmarea acestui guvern și pentru toată lipsa de responsabilitate îl chem în fața românilor pe candidatul Iohannis la o confruntare unu la unu.

Repet, așteptăm partidele care au votat demiterea guvernului să vină să să-și asume responsabilitatea guvernării. Să vină cu programul, cu viziunea și cu bugetul.

Orice întârziere este o bătaie de joc la adresa romțnilor, pentru care vor fi taxați la vot, împreună în frunte cu președintele, acest părinte spiritual al guvrnului fără miniștri și fără program.

În calitate de președintele al PSD am luat decizia de a nu ne prezenta la votul de învestitură al noului guvern.

Șapte bărbați, incluzând și președintele României, de fapt președintele de facto al PNL, au făcut efortul de a dărăma acest guvern, mă aștept ca aceiași șapte bărnați să-și asume efortul de a crea majoritatea pentru trecerea noului guvern.

În eventualitatea unui consesn,vă asigur că PSD nu se va opune niciunei măsuri care ar aduce beneficii românilor.

Îmi voi încheia mandatul de prim-ministru având convingerea că mă pot uita în ochii fiecărui români, știind că nu am luat nicio decizie împotriva lor.

Vă asigur că voi sancționa asupru orice decizie luată împotriva oamenilor și mă voi opune cu toate forțele oricărui abuz.

Candidatul Iohannis și-a dorit guvernul său. Să fie conștient că va deconta împreună cu ei orice măsură luată împotriva românilor. Le urez succes în formarea și învestirea noului Executiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 3 =