Caută
Close this search box.

Urmează curăţarea instituţiei publice de reţelele clientelare ale PSD

Ludovic Orban

Viitorul Guvern care ar putea fi format de PNL si alte partide politice va acorda o atentie sporita refacerii capacitatilor administrative necesare functionarii statului, precum si investitiilor in domeniul public, in paralel cu alte masuri de incurajare a economiei, a declarat sambata seara presei presedintele PNL, Ludovic Orban.

„Prima masura si cea mai importanta masura va fi refacerea capacitatilor administrative ale statului prin atragerea si promovarea in interiorul acestor institutii a oamenilor competenti, pe baza profesionalismului, meritocratiei, precum si evaluarea obiectiva a activitatii fiecarui angajat din institutiile publice. Un guvern mult mai suplu, 15, maximum 16 ministere, reducerea numarului de structuri birocratice, oficii, agentii, autoritati de toate felurile. Lucrurile sunt fundamentale, pentru ca nicio politica publica nu poti sa o pui in practica daca nu ai corpul functionarilor care sa participe la implementarea ei”, a spus Orban.

Liderul liberal a sustinut ca elaborarea bugetului pe anul viitor, dar si negocierea exercitiului financiar pe anii 2021-2027 cu UE reprezinta cea mai mare provocare.

„Evident, avem niste sarcini importante si foarte presante; elaborarea bugetului de stat, finalizarea bugetului pe acest an. Sunt mai mult ca sigur ca va trebui sa mai emitem o rectificare bugetara, astfel incat sa mentinem in limite rezonabile deficitul bugetar (…). Un element fundamental pentru urmatorii sapte ani este negocierea acordului de parteneriat cu Uniunea Europeana pentru exercitiul financiar multianual 21021-2027; pe de o parte, europarlamentarii PNL se bat la Bruxelles ca sa obtinem o finantare cat mai consistenta, sper sa depasim 40 de miliarde de euro, iar pe de alta parte, trebuie sa negociem cu UE pe ce cheltuim acesti bani. Sunt domenii pe care le consideram prioritare si pe care vrem sa alocam resurse, pentru ca obiectivul nostru este sa crestem dinamica economica, sa atragem investitii, sa intarim infrastructura ca un suport al dezvoltarii economice, sa reducem disparitatile de dezvoltare care exista in anumite regiuni ale tarii, sa alocam resurse pentru cresterea calitatii serviciilor publice, in domeniul sanatatii, in educatie, in domeniul asigurarii vietii, sigurantei, proprietatii private a cetateanului”, a spus Ludovic Orban.

Acesta a mai mentionat ca viitorul Guvern are in vedere incurajarea economiei prin masuri adecvate.

„Vom stimula cresterea salariilor in domeniul privat printr-o dinamica a cresterii investitiilor, dar si printr-o atitudine antreprenoriala fata de mediul de afaceri, pentru a incuraja investitii private, fie a unor investitori autohtoni, fie investitii straine. Romania se poate dezvolta pe baza de investitii, de inovare, de cercetare, de crestere a competitivitatii, punerea intregului sistem public in slujba dezvoltarii economice”, a afirmat Orban.

Potrivit presedintelui PNL, guvernarea social-democrata a provocat un dezechilibru al sistemului bugetar, care va trebui corectat.

„Problema e deficitul bugetar foarte mare provocat de politica bugetara a PSD (…) si, normal, cand ai deficit mare, ca sa poti sa platesti cheltuielile esti obligat sa te imprumuti. Vom incerca sa reducem deficitul bugetar, in special prin masuri de crestere economica, masuri care sa se bazeze pe motoarele sustenabile de crestere cum ar fi investitiile publice, investitii private, stimularea inovarii, cercetarii, stimularea transferului de know how in Romania, atragerea de investitii care sa duca la formarea de noi locuri de munca bine platite, pentru ca exista intr-adevar potential de dezvoltare pentru Romania. Sa nu uitam ca in lume sunt zeci si sute de miliarde de euro sau dolari care cauta locuri in care sa fie investiti pentru a genera randamente ulterioare. Trebuie sa generam proiecte si trebuie sa atragem aceste resurse financiare care sunt private cele mai multe dintre ele, pentru a putea potenta dezvoltarea economica”, a subliniat Ludovic Orban.

Presedintele PNL a participat la sedinta Comitetului de Coordonare Judeteana al PNL Maramures, la care au fost prezenti si liderii PNL din judetele Satu Mare, Salaj si Bistrita-Nasaud, alesi locali si parlamentari. Alaturi de presedintele partidului s-a aflat si europarlamentarul Rares Bogdan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri