Trei români, dintre care doi sunt directori ai unor firme, sunt suspectaţi de un jaf de zile mari după ce au săpat un tunel dintr-un apartament până în interiorul unei celebre case de bijuterii din Londra.

Hoţii, care au închiriat în prealabil un apartament vecin, au reuşit să fure aur şi diamante de 300.000 de lire, însă au lăsat urme, fiind identificaţi rapid de autorităţi. Doi dintre ei au fost arestaţi la Iaşi şi extrădaţi, cu discreţie maximă, ultimul acum câteva zile, potrivit „Ziarul de Iaşi“.

Ancheta este în plină desfăşurare la Londra, însă toate indiciile de până acum duc la concluzia că jaful a fost comis de trei cetăţeni români.

Doi dintre ei, ambii din Bârlad, au fost arestaţi la Curtea de Apel Iaşi în ultimele săptămâni şi au fost deja trimişi în Marea Britanie, pentru a fi cercetaţi. Ei au fost încătuşaţi după ce un judecător de la Westminster Magistrates’ Court a emis pe numele suspecţilor mandate europene de arestare. Cei doi bărbaţi, Marian Sorin Munteanu (43 de ani) şi Cristin Florin Neagu (46 de ani), au fost extrădaţi ca urmare a unor decizii luate de Curtea de Apel Iaşi, care, chiar dacă audiaţi, nu au dat informaţii despre jaful din Londra. Mai mult, Munteanu, care până în octombrie 2019 a figurat în Marea Britanie ca director al unei fir­me, a precizat că a locuit în Anglia ală­turi de mai multe persoane şi că nu a ştiut că e cercetat, motivând că, probabil, foştii săi colegi nu i-au comunicat că e căutat de poliţie.

Potrivit unor documente oficiale ce au intrat în posesia „Ziarului de Iaşi“, anchetatorii din Marea Britanie au calculat cu exactitate, în ultimele luni, cât au furat românii din incinta bijuteriei George Attenborough & Son. Ar fi vorba de bijuterii în valoarea totală de 298.987,21 de lire sterline, însă în timpul jafului hoţii au produs şi stricăciuni de 16.000 de lire sterline. Britanicii impută hoţilor români şi pierderi comerciale suferite de firmă: 20.000 de euro.

FOTO: ziaruldeiasi.ro

Sursa citată menţionează că jaful a avut loc în perioada 23-24 martie, când suspecţii au săpat un tunel subteran ce i-a dus în incinta bijuteriei. Chipul lui Neagu, de pildă, a fost descoperit de anchetatori în baza unor imagini prelucrate de pe camerele de supraveghere din zona bijuteriei.

Identitatea sa a fost aflată când acesta a părăsit Marea Britanie, prin Eurotunel.

66 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 7 =