Un proiect pentru reamenajarea Parcului Unirii, inițiat de primarul general, Gabriela Firea, a fost aprobat joi în Consiliului General al Muncipiului București.

Reamenajarea peisagistică va dura opt luni, iar printre altele, vor fi plantați arbori și arbuști, se vor monta borduri, va fi înlocuit mobilierul urban cu piese noi și diversificate.

Potrivit indicatorilor tehnico-economici, durata de realizare a proiectului este de 8 luni, iar valoarea investitiei este de 8.5 milioane de lei.

„Scopul proiectului este acela de a transforma Parcul Unirii int-un pol de interes turistic şi un adevărat centru verde al Capitalei, ţinând cont de poziţionarea acestuia în centrul Capitalei, în imediata vecinătate a Centrului Istoric şi în proximitatea Palatului Parlamentului, două obiective turistice importante ale Capitalei.

În prezent, Parcul Unirii funcţionează ca un parc de tranzit, fiind identificate disfuncţionalităţi evidente, atât din punct de vedere peisagistic, de reprezentare, arhitectural, al siguranţei şi chiar din punct de vedere al traficului.

Astfel, în cadrul proiectului vor fi efectuate următoarele tipuri de lucrări: curăţarea terenului şi eliminarea arborilor uscaţi, refacerea axelor pietonale existente, prin lăţirea acestora, crearea unei piaţete urbane în zona nordică a scuarului central. De asemenea, se va interveni pentru: nivelarea terenului, instalarea unui sistem de irigaţii automatizat la nivelul întregului parc, înlocuirea actualului sistem public de iluminat cu unul nou cu proiectoare/corpuri de iluminat LED, înlocuirea mobilierului urban cu piese noi şi diversificate.

Totodată, vor fi plantaţi arbori şi arbuşti şi se vor instala coşuri de gunoi pentru colectarea selectivă a deşeurilor.

Potrivit indicatorilor tehnico-economici, durata de realizare a proiectului este de 8 luni, iar valoarea investiţiei este de 8.5 milioane de lei.

Prin intermediul proiectului aprobat astăzi, Primăria Municipiului Bucureşti urmăreşte să reabiliteze, să modernizeze şi să dezvolte spaţiul verde public din Capitală, în scopul creşterii atractivităţii atât pentru bucureşteni cât şi pentru turişti. Se urmăreşte, de asemenea, îmbunătăţirea calităţii mediului, ţinând cont de faptul că spaţiile verzi şi parcurile urbane contribuie semnificativ la reducerea poluării aerului”, se anunță într-un comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 5 =