După ce au trecut de audieri, miniştrii desemnaţi s-au reunit în şedinţă. Ludovic Orban şi membrii Cabinetului au discutat despre reorganizarea Guvernului. Potrivit programului de guvernare, liberalii îşi doresc un Guvern cu 16 ministere în loc de 24 câte sunt în prezent.

La ieșire, premierul desemnat – Ludovic Orban a declarat că o parte din angajații din aparatul central vor fi dați afară dacă ajunge la Palatul Victoria Cabinetul PNL, că detașările în funcții vor fi limitate la 6 luni de zile și că se vor face concursuri pentru funcțiile de conducere.

Liberalii au anunţat că primul lucru pe care îl vor face când vor prelua guvernarea va fi să emită o ordonanță prin care să restructureze guvernul.

”O parte dintre funcționarii din ministere cu siguranță nu-și vor regăsi locul în noile institutii. Intenția noastră este să facem și o evaluare acolo unde e posibil, a competenței, a activității desfășurate, a capacității de ocupare a funcției de conducere sau execuție.

Vor avea loc concursuri obiective cu comisii care să analizeze calitățile, experiența, capacitatea managerială a fiecărui candidat pentru funcțiile publice de conducere care vor exista în structurile administrative.

Studiem foarte atent politica detașărilor, s-a ajuns ca un procent semnificativ de angajați din sectorul public ocupă funcții publice prin detașare. Nu mi se pare normal, un angajat trebuie să gireze toate activitățile din fisa postului si sa nu mai existe aceasta instabilitate cu detasarile. Intentionam modificarea legislatiei, sa nu mai permitem ocuparea functiilor publice de conducere prin politica delegarii, vom incerca sa limitam perioada la maximum 6 luni pana la ocuparea acestei functii prin concurs”, a declarat Ludovic Orban.

Votul pentru Cabinetul Orban este programat să aibă loc luni, în plenul reunit al Parlamentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here