Caută
Close this search box.

Scandalos: RADET a înștiințat spitalele de pe platforma Fundeni că vor rămâne fără căldură la două ore după sistarea agentului termic

Spitalele de pe platforma Fundeni, care nu mai au apă caldă şi căldură în urma unei defecţiuni a reţelei RADET, au primit înştiinţări de la companie la mai mult de două ore după ce sistările agentului termic au fost realizate, precizează Ministerul Sănătăţii, care arată că în acest caz vor fi utilizate surse alternative.

Reprezentanţii MS au verificat situaţia în unităţile sanitare de pe platforma Fundeni, afectate de întreruperea agentului termic.

Am vorbit cu managerii celor 3 unităţi sanitare pentru că am vrut să verific că pot fi asigurate condiţiile necesare continuării îngrijirilor medicale de care au nevoie pacienţii. Spitalele au primit înştiinţări de la compania RADET la peste 2 ore după ce sistările de agent termic au fost realizate. În toate cele trei locaţii se vor face eforturile necesare şi vor fi utilizate surse alternative pentru asigurarea căldurii şi a apei calde. Suplimentar, am cerut reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti să verifice la faţa locului care este situaţia şi să îndrume echipele de management pentru a lua măsurile necesare care se impun. Dar este regretabil că evenimente de această natură continuă şi nu putem fi de acord ca, în plină iarnă, pacienţii să fie puşi în astfel de situaţii„, a declarat Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, citat de Agerpres.

Totodată, Ministerul Sănătăţii atrage atenţia că lipsa agentului termic poate afecta calitatea actului medical şi solicită Primăriei Capitalei să ia măsuri urgente cu privire la activitatea şi modul de comunicare în cazul RADET.

Pe platforma Fundeni trei mari unităţi medicale îşi desfăşoară activitatea: Institutul „CC Iliescu”, Institutul Clinic Fundeni şi Institutul Oncologic Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri