Caută
Close this search box.

50 de oameni au murit de frig. Toată țara în alertă

Un val de aer polar a făcut ca temperaturile să scadă enorm și nu mai puțin de 50 de oameni să moară, așa cum au anunţat duminică autorităţile locale citate de DPA, relatează Agerpres. Cea mai scăzută temperatură din acest an, – 4,5 grade Celsius, a fost înregistrată duminică dimineaţă în nordul ţării, după cum a anunţat Biroul meteorologic.

Cel puţin 17 persoane au murit din cauza unor infecţii respiratorii acute şi 33 din cauza unor cazuri de diaree provocate de un rotavirus, în perioada 1 noiembrie – 28 decembrie, a precizat Ayesha Akhter oficial de rang înalt în Directoratul pentru Sănătate din cadrul guvernului.

Spitalele locale au devenit neîncăpătoare pentru pacienții care au venit în număr foarte mare, imediat după ce valul de aer rece a pătruns în teritoriul statului Bangladesh. Mulți dintre pacienți suferă de afecţiuni provocate de frig și agravate cu gripă, deshidratare şi pneumonie.

Cele mai afectate de vremea rece au fost persoanele cu venituri modeste, în principal muncitori, deoarece nu deţin haine de iarnă, iar mulţi alţi oameni, în special copii şi vârstnici, sunt predispuşi la boli precum pneumonia, a precizat Ayesha Akhter.

Veștile proaste încă nu s-au terminat pentru localnici, deoarece meteorologii spun că acest val de frig, însoţit de un vânt neobișnuit de rece şi ceaţă densă, va continua să se manifeste pentru alte câteva zile.

Ceaţa densă a obligat autorităţile locale să redirecţioneze mai multe zboruri ale unor companii aeriene şi să amâne alte curse. În Bangladesh, în luna decembrie, temperatura minimă medie este de 13 grade Celsius, iar maxima ajunge  chiar și la 25 de grade Celsius. Anul trecut, în luna ianuarie, a fost înregistrată cea mai scăzută temperatură din ultimii 50 de ani, respectiv de 2,8 grade Celsius.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri