Caută
Close this search box.

Cluj: Copil agresat la creșă. A fost găsit plin de vânătăi

Este anchetă la o creşă de stat din Cluj-Napoca. Mama unui copil de un an şi nouă luni, adus pentru prima dată la creşă, susţine că băieţelul ar fi fost agresat de o asistentă.

Acasă, părinţii au descoperit vânătăile şi zgârieturile pe corpul copilului, le-au fotografiat ca probă şi l-au dus pe băieţel la spital pentru investigaţii.

Apoi au anunţat poliţia care a deschis o anchetă. În paralel, şi Centrul bugetar de creşe a declanşat o investigaţie.

Deocamdată, angajata acuzată nu mai are contact cu cei mici.

Luni dimineaţă, băieţelul de un an şi nouă luni a fost lăsat de către părinţi la creşă pentru prima dată. Iar la prânz, când amândoi s-au întors să îşi ia copilul acasă, au rămas şocaţi: acesta avea zgârieturi pe gât şi pe mânuţe şi era plin de vânătăi.

Mama copilului: „Am ajuns acasă şi am zis totuşi să îl verific să văd dacă mai e ceva pe corp şi să îl schimb să îl pregătesc de nani şi am văzut urma asta, care mi-am dat seama că a fost ţinut cu forţa de mână, asta iară nu avea cum să fie provocată de o jucărie. Zgârietură, la coloană din nou, avea trei puncte tare ciudate, aşa şi pe mâna asta la fel, simetric şi din faţă şi din spate avea vânătăi. Probabil a fost prins cu forţa.”

Iniţial, conducerea creşei le-a spus părinţilor că băieţelul s-ar fi lovit după ce s-a trântit singur pe jos, însă mama spune că a aflat apoi de la îngrijitoare că asistenta l-ar fi agresat pe cel mic pentru că nu a vrut să stea pe oliţă.

Speriaţi, părinţii l-au dus pe copil la spital pentru investigaţii.

Centrul Bugetar de Creşe din Cluj a deschis o anchetă internă, iar asistentei în vârstă de 50 de ani i s-a interzis să se mai apropie de copii.

Şi poliţia a deschis o anchetă. Dacă va fi găsită vinovată, asistenta riscă să îşi piardă locul de muncă.

Sursa: Pro TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri