Directoarea unui liceu din Constanţa a fost demisă din funcţie după ce o elevă a reclamat că i-au fost ceruți bani pentru fondul școlii, iar asta a dus la izbucnirea unui adevărat scandal legat de contribuţiile financiare ilegale solicitate părinţilor.

Gabriela Costea a fost demisă din funcţia de director al Liceului Teoretic Traian de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa. Profesoara a ocupat această funcţie doar două luni şi jumătate, timp în care unitatea de învăţământ pe care a condus-o a fost în centrul mai multor scandaluri legate de strângerea unor fonduri de la părinţii elevilor.

„Decizia a fost luată de către Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Constanţa. Motivul principal este constituit de gestionarea ineficientă a conflictului care a afectat imaginea liceului”, a declarat pentru Adevărul şeful ISJ, profesorul Sorin Mihai.

În luna octombrie, eleva Roxana Şerban posta pe contul său de Facebook un tabel cu sumele adunate ca „fondul şcolii” în liceu, în anul şcolar 2019/2019.

„Fondul şcolii există, deşi autorităţile se fac că nu există – 100 lei/elev. Deşi primarii şi directorii se jură că în şcolile administrate de aceştia nu se colectează niciun ban şi că elevii au toate necesităţile, în realitate, aceştia gestioneză sute de mii de lei pe cale informală. Am făcut rost, zilele trecute, de un tabel care cuprindă „situaţia colectării” fondului şcolii în Liceul Teoretic Traian din Constanţa, liceu unde învăţ şi eu. Am fost şocată să văd ce sume se vehiculează şi destinaţia lor. Mai mult, tabelul are o rubrică şi de grad de colectare, ceea ce îmi da senzaţia că dacă nu ne conformăm urmează să fim executaţi silit. Practic, Liceul Traian cheltuie pe sub mână aproape 10.000 € pentru pază, consumabile, «serbare Crăciun» sau «premii olimpici»”, scria atunci Roxana, care este şi vicepreşedinte al Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

96 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 3 =