Caută
Close this search box.

Emisarul pentru Coreea de Nord devine numărul doi al diplomaţiei americane

Emisarul Statelor Unite pentru Coreea de Nord, Stephen Biegun, a devenit oficial joi numărul doi al diplomaţiei americane după ce a văzut numirea sa confirmată cu o majoritate confortabilă în Senat.

Noul adjunct al secretarului de stat va păstra sarcina dificilă de a relansa negocierile privind dezarmarea nucleară a Phenianului într-un moment extrem de delicat, regimul nord-coreean dând ultimatum Washingtonului până la sfârşitul anului pentru a face concesii.

Numirea acestui diplomat respectat de 56 de ani a fost confirmată de 90 de senatori, doar trei fiind contra. Stephen Biegun îi urmează în funcţie lui John Sullivan, noul ambasador al Statelor Unite în Rusia, ca prim adjunct al şefului diplomaţiei americane Mike Pompeo.

Fost vicepreşedinte pentru afaceri internaţionale al producătorului de automobile Ford, Stephen Biegun a părăsit sectorul privat în august 2018 pentru a deveni reprezentant special pentru negocierile cu Coreea de Nord.

Acest republican a făcut parte din echipa pentru securitate naţională a preşedintelui George W. Bush la începutul anilor 2000 şi a fost consilier pe probleme de politică externă al unor personalităţi conservatoare.

În pofida impasului din negocierile cu Phenianul, mai ales după eşecul usturător al celui de-al doilea summit dintre Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, în februarie, la Hanoi, emisarul şi-a construit o reputaţie de diplomat serios şi solid.

Omologii şi interlocutorii străini, precum şi specialiştii dosarului nord-coreean, apreciază contribuţia sa într-o Administraţie Trump frecvent considerată disfuncţională de cancelariile ţărilor aliate.

Aflat într-un turneu în Coreea de Sud, Japonia şi China, Stephen Biegun a calificat luni exigenţele Phenianului ca fiind „ostile” şi „nepotrivite” în contextul ultimatumului nord-coreean, dar a lăsat deschisă uşa pentru noi negocieri, potrivit AFP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri