Caută
Close this search box.

FOTO O pictură veche dintr-o biserică, ACOPERITĂ cu o centrală electrică

O centrală termică a fost montată peste o pictură veche de 200 de ani, din Biserica Sfântul Nicolae din Târgu-Jiu. Conducerea Direcției Județene pentru Cultură Gorj și Poliția au declarat pentru Mediafax că au început o anchetă după ce imaginile cu centrala termică amplasată pe peretele bisericii au fost postate pe Facebook.

Revoltat după ce a văzut situația din Biserica Sfântul Nicolae, un localnic a fotografiat peretele cu centrala și a postat imaginile pe Facebook.

„Biserica Sfântul Nicolae din Târgu-Jiu – Ctitorie de la 1795 a protopopului Andrei Schevofilax şi a soţiei sale Maria, a pitarului Grigorie Crăsnaru şi a Stancăi slugereasa Crăsnaru, soţia slugerului Gheorghe Crăsnaru a fost terminată în anul 1813, după cum reiese din pomelnicul semnat la 1814 de Dionisie Eclesiarhul. Pictura interioară a fost făcută la 1812 de diaconul Mihai din Târgu-Jiu, Anghel vopsitorul şi de Ion”, a scris bărbatul pe rețeaua de socializare.

Preotul de la Biserica Sfântul Nicolae susține că centrala este montată acolo de peste 12 ani.

„Centrala este montată de 12 ani, nu e nimic nou. Este în starea în care eu, cel puțin, am găsit-o când am fost transferat aici. Așa am găsit-o. Sunt 12 ani de atunci.

Pictura a fost restaurată cu centrala pe perete. A fost restaurată de restauratori profesioniști, avizați de Ministerul Culturii și Cultelor, de Direcția de Patrimoniu Bisericesc. Biserica a fost restaurată în urmă cu aproximativ patru ani, lucrările au durat doi ani”, a declarat pentru Mediafax preotul Popescu, de la Biserica Sfântul Nicolae.

Șeful Direcției Județene pentru Cultură Gorj, Pompiliu Ciolacu, a declarat corespondentului Mediafax că o echipă formată din angajați ai instituției și polițiști va face verificări, luni, la Biserica Sfântul Nicolae din Târgu-Jiu, pentru a stabili când a fost montată centrala termică și dacă a fost respectată legea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri