Caută
Close this search box.

Gelu Voican, reacţie după desființarea Institutului Revoluției: Decizie abuzivă, care maculează Revoluţia din ’89

Gelu Voican Voiculescu spune într-un comunicat că este surprins de această „decizie arbitrară și abuzivă”, care maculează Revoluţia din ’89.

„Am luat cunoștință cu surprindere de hotărârea luată astăzi de Guvernul Orban, cu privire la desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989.

De asemenea, nu înțelegem motivația demersului guvernamental.

Acest gest vine în continuarea unor acțiuni prin care adevărații REVOLUȚIONARI au fost nesocotiți, dovadă că la ședința solemnă din 16 decembrie 2019, consacrată împlinirii a 30 de ani de la Revoluția Română, domnul Petre ROMAN nu a fost lăsat să-și rostească discursul, deși este unul din cei mai cunoscuți REVOLUȚIONARI.

Deși astăzi, o parte a istoriei noastre contemporane a fost maculat, REVOLUȚIA Română din 1989 rămâne cel mai important moment al istoriei noastre recente.

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 va întreprinde demersurile legale pentru a împiedica punerea în aplicare a acestei măsuri pe cât de arbitrară, pe atât de abuzivă”, a declarat Gelu Voican Voiculescu într-un comunicat citat de Digi24.

În ședința de luni, 30 decembrie, Guvernul Orban a adoptat un proiect de OUG privind desființarea Institutului Revoluției Române, care îl are ca președinte de onoare pe Ion Iliescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri