Caută
Close this search box.

Ce se va cultiva la Dăbuleni, în prima zonă deşertificată din România

dăbuleni

În câțiva ani agricultorii din sudul ţării vor renunța la culturile clasice în favoarea celor exotice.

Localitatea Dăbuleni ar putea deveni prima zonă de deșert a României. În condițiile în care nu numai pepenii, ci și culturile de kiwi, curmale sau măslini ar putea să umple solul nisipos.

Drăghici Iulian, cercetător Stațiunea Dăbuleni: Au fost introduse câteva specii. Una dintre ele este kiwi. Aici o altă specie introdusă, maslinul. După cum vedeți, majoritatea necesită protejare pe timpul iernii, contra gerului și a rozătoarelor. Măslinul a avut o creștere foarte bună. La anul sperăm să avem producție.

La stațiunea de Cercetare din Dăbuleni terenul extrem de nisipos este pus în valoare de niște culturi la care nimeni nu s-ar fi gândit acum zeci de ani.

Angajat stațiune: Suntem foarte nerăbdători să le vedem.
Reporter: Ați mâncat kiwi?
Angajat stațiune: Am mâncat că am cumpărat de la magazin. Sunt foarte bune.
Reporter: O să puteți avea la dumneavoastră în curte?
Angajat stațiune: Nu am crezut treaba asta, să vedem acum…

Dincolo de mândrie, oamenii sunt îngrijorați că de la an la an precipitațiile sunt din ce în ce mai puține.

Șofer: Deci cu farurile aprinse la mașină, când este o furtună la 12, 2 după amiaza nu mai vezi nimic… Pe aici drumul îți amintește de drumul spre litoral.

Deja sunt foarte multe zone în sudul României în această situaţie.

Cristi Popa, jurnalist Digi24: Am putea spune că am ajuns la mare, pe litoral în țară sau Dubai. Este și soarele extrem de puternic, foarte cald, deși suntem în plină iarnă. Suntem la Dăbuleni, o zonă în care solul se transformă de la o zi la alta în nisip.

Angajat Stațiunea Dăbuleni: Au rezistat numai speciile cu rezistență foarte foarte mare la secetă. Ajungem la un nisip de plajă, uitați-vă cum curge.

Specialiștii spun că numai anul trecut în zona de Sud în anumite luni precipitațiile au fost cu 30 de litri pe metru pătrat mai puține față de o perioadă normală. Dar și cu temperaturi mai mari cu 2-4 grade față de media normală a lunii respective. În momentul de față peste 100.000 de hectare din sudul ţării s-au transformat în deșert.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri