Procurorii DIICOT explică în rechizitoriul prin care l-au trimis în judecată pe Gheorghe Dincă modul prin care acesta ar fi ucis-o pe Luiza Melencu.

Anchetatorii precizează în documentul trimis instanţei că, în urma unui conflict iscat între Gheorghe Dincă şi Luiza Melencu, ca urmare a unui act sexual petrecut între cei doi, „Dincă ar fi trecut la planul de suprimare a vieţii victimei, fiind conştient că acesta era singurul mod de a-şi ascunde faptele extrem de grave deja comise şi astfel de a scăpa de răspundere”.

„Ca atare, cu o violenţă extremă, lipsit total de autocontrol şi compasiune, beneficiind şi de imposibilitatea victimei de a se mişca întrucât era imobilizată de pat, cu faţa în sus, legată cu mâinile la spate, Gheorghe Dincă a început să aplice victimei Mihaela Luiza Melencu lovituri puternice, repetate, cu pumnii în zona capului şi în zona toracelui, până când, în cele din urmă, ‘a auzit cum se rupe coşul pieptului’. (…)

După ce s-a asigurat că victima nu mai mişcă, inculpatul Gheorghe Dincă a coborât din pat, s-a îmbrăcat şi a ieşit din cameră, mergând afară în curte pentru a-şi îngriji animalele. După aceea, inculpatul Gheorghe Dincă a revenit în cameră şi, asigurându-se că victima este decedată, a trecut la executarea acţiunilor prin care să scape de cadavrul fetei”, menţionează procurorii, potrivit Agerpres.

Dincă ar fi învelit cadavrul fetei cu o husă de pat tip cearceaf, iar apoi l-ar fi introdus în saci din plastic, astfel încât întregul corp să fie acoperit, ieşind din cameră să caute sârmă cu care să înfăşoare cadavrul astfel învelit.

„În curte se afla şi butoiul de fier din tablă zincată pe care inculpatul îl modificase şi îl folosea ca incinerator. Butoiul de fier cu capacitate de 200 litri era aşezat pe o placă groasă de metal cu dimensiunea de circa 3 metri pe 1,5 metri, înăuntrul căruia inculpatul aşezase o pirostrie improvizată din fier beton, iar deasupra acesteia aşezase un grilaj/grătar, de asemenea confecţionat de inculpat, cu diametrul apropiat de dimensiunea butoiului.

La baza acestui butoi, inculpatul decupase o bucată în formă dreptunghiulară, care reprezenta o fantă de acces în butoi, aflată sub nivelul pirostriei şi grătarului/grilajului, cu rolul de a facilita aprinderea şi de a asigura tirajul, inculpatul având obiceiul de a arde deşeuri în acest incinerator, pentru a separa elementele metalice (aluminiu/cupru) de celelalte materiale conţinute de aceste deşeuri, metalul rezultat oferindu-l la vânzare în centrele de colectare de pe raza judeţelor Olt şi Dolj”, explică DIICOT.

În continuare, anchetatorii detaliază modul în care Dincă ar fi încercat să scape de corpul Luizei Melencu.

„Gheorghe Dincă a luat pe braţe cadavrul victimei Mihaela Luiza Melencu, învelit în saci de plastic, iar la ieşirea din cameră l-a ridicat pe umăr, l-a transportat până în apropierea butoiului şi l-a introdus în poziţie verticală, mai întâi cu picioarele, corpul ghemuindu-se sub acţiunea propriei greutăţii.

În continuare, inculpatul Gheorghe Dincă a luat o cârpă înmuiată în motorină şi a băgat-o prin fanta butoiului sub grilajul pe care aşezase corpul, după care i-a dat foc. Inculpatul a aruncat în butoi, peste cadavru, deşeuri de plastic, iar din casă a strâns şi a aruncat tot ce a crezut că are legătură cu faptele comise şi l-ar putea incrimina, mai puţin lănţişorul victimei, care a fost depistat ulterior, fără pandantiv, în portofelul său.

Pe parcursul procesului de ardere, ori de câte ori intensitatea focului scădea, inculpatul arunca tot felul de deşeuri de plastic, bucăţi de polistiren şi snopi de trestie, haine vechi, cu dublul scop de a menţine şi intensifica procesul de ardere, dar şi pentru ascunderea mirosului.

După ce a ars tot cadavrul, inculpatul Gheorghe Dincă a verificat starea resturilor aflate în butoi şi a observat bucăţi de oase şi cenuşă, acesta zdrobind bucăţile rămase cu un lemn pentru a le fărâmiţa, după care a intrat în locuinţă să se culce şi lăsând peste noapte butoiul în curte cu resturile în el”, se notează în documentul trimis instanţei.

8 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 8 =