Caută
Close this search box.

OFICIAL Mircea Beuran a fost demis din funcția de șef de secție a Spitalului Floreasca

mircea beuran

Update Mircea Beuran a confirmat pentru MagnaNews că a fost demis din funcția de șef de secție a Spitalului de Urgență Floreasca.

Hartia oficială a demiterii a fost primită de Beuran la câteva minute după ce informația a apărut în presă.

Mircea Beuran, șeful secției chirurgie, va fi demis din funcție în perioada următoare, după ce o pacientă a luat foc pe masa de operație și ulterior a decedat la Spitalul Floreasca din București, potrivit Digi24.

Spitalul Floreasca a primit o amendă administrativă de 200.000 de lei în urma controalelor de la minister aflate în desfăşurare în urma decesului pacientei ce a suferit arsuri grave în timpul unei intervenţii chirurgicale.

Mircea Beuran va putea profesa în continuare. Medicul a precizat de mai multe ori că el nu se afla în sala de operație atunci când a izbucnit incendiul, fiind chemat să ajute echipa medicală.

menzi au primit şi medicii şi asistentele ce au luat parte la operaţie, iar medicul Mircea Beuran urmează să fie demis din funcţia de şef al Secţiei de Chirurgie.

„Mâine (luni – n.red.) vom stabili, împreună cu profesioniştii din Spitalul Floreasca ghidurile referenţiale la care ne vom raporta pentru a face această analiză, vom stabili echipa de audit şi paşii care trebuie parcurşi pentru a identifica cauzele care au dus la apariţia unui element advers, probabil că o consecinţă a nerespectării unor reguli de bună practică mai ales în condiţii de urgenţă”, a spus Vasile Cepoi, preşedintele Autorităţii Naţionale de Management a Calităţii în Sănătate (ANMCS), la același post de televiziune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri