Caută
Close this search box.

Moise Guran a HOTĂRÂT să intre în politică: Renunț definitiv la cariera de jurnalist

Moise Guran, realizatorul emisiunii România în Direct de la Europa FM, anunță că renunță definitiv la jurnalism pentru a se implica în politică.

Guran și-a comunicat decizia prima dată ascultătorilor Europa FM, prin intermediul unui mesaj emoționant în care explică și de ce alege acest drum.

”Cele mai grele decizii din cariera unui jurnalist sunt cele în care etica intră în conflict cu deontologia. Etica se referă la binele general al societății, iar deontologia se referă la regulile meseriei.

Teoretic, regulile meseriei de jurnalist nu pot intra în conflict cu interesul general al societății, tocmai pentru că ele, regulile respective, sunt gândite pentru a sluji societatea. Și totuși, în practică, lucrurile sunt întotdeauna mai complicate.

Vă dau un exemplu: unui jurnalist îi este interzis să cheme lumea în stradă, la orice fel de proteste, și în special la cele politice, dar ce ar trebui să facă un jurnalist atunci când guvernul amenință prin actele sale însăși existența democrației?

Alt exemplu: unui jurnalist nu îi este interzis să devină om politic, dar, dacă tot mai mulți jurnaliști devin oameni politici, atunci credibilitatea generală a breslei scade și rolul presei de câine al democrației este afectat.

Moise Guran susţine în continuare că PSD ar trebui să fie desfiinţat

Și totuși, eu azi, acum, vă anunț că am luat decizia să renunț definitiv la cariera și la rolul meu de jurnalist român pentru a-mi asuma un rol politic în această țară.

FOTO: G4media

Acesta este ultimul mesaj pe care vi-l dau în calitate de jurnalist și este o explicație pentru dumneavoastră, cei care mă urmăriți de atât amar de ani”, a anunțat Moise Guran, în direct la Europa FM.

Pentru moment, Guran se va ocupa de coordonarea campaniilor electorale pentru Alianța USR-PLUS.

Un răspuns

  1. Si-a facut socoteala 1 +1 =100 si gata sefu,Ha-ha-ha ce ipocrit mai e frate ,ma mir ca nu-i rusine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri