Caută
Close this search box.

Românii vor alegeri ANTICIPATE, arată chiar sondajele unei case de sondare pesediste

alegeri anticipate

CURS a dat publicităţii un sondaj, din care rezultă că numărul românilor care doresc alegeri anticipate este mai mai decât al celor care se împotrivesc. CURS este patronat de Iosif Buble, soţul deputatei PSD Diana Tuşa.

Conform sondajului CURS, citat de stiripesurse.ro, site patronat tot de Iosif Buble, 44% dintre repondenti ar fi de acord cu alegerile anticipate, în timp 39% nu ar fi de acord, iar 17% nu au o părere.

Sondajul CURS de tip omnibus a fost realizat în perioada 12-17 decembrie 2019, pe un eşantion de 1067 de repondenti, cu vârsta de peste 18 ani. Metoda de culegere a datelor a fost faţă în faţă, la domiciliul repondentilor, iar eroarea maxim tolerată este de +/- 3%, la un grad de încredere de 95%.

PSD şi ALDE se împotrivesc vehement alegerilor anticipate. ALDE a susţinut zilele trecute că România va fi aruncată în instabilitate şi haos dacă se organizează alegeri parlamentare în această perioadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri