Caută
Close this search box.

Băsescu acuză un blat PNL–PSD. „E USL împărțit în două tabere!”

Basescu

Luni seara, la rEalitatea Plus, europarlamentarul Traian Băsescu a lansat o serie de atacuri în rafală la adresa liberalilor și a lui Klaus Iohannis. „Există o înțelegere între PSD și PNL, la fel cum există înțelegerea ca să rămână un singur tur. M-a convins pasivitatea PSD”, a răbufnit Băsescu.

În opinia fostului președinte, „PSD a obținut o victorie într-un moment greu, când Guvernul căzuse, iar ei erau pe nicăieri. E blat. Blat ca să rămână alegerile locale într-un tur și pentru anticipate. Putem spune că împart țara, dar nici n-aș spune că românii n-or să se prindă. E USL împărțit în două tabere”.

Băsescu crede că „PSD e avantajat că a dat lovitura politică ce arată că încă are forță și a dărâmat Guvernul, apoi apropierea localelor de legislative avantajează PSD care are cea mai largă structură de primari, care trag pentru ei și câștigă partidul”.

Dincolo, în tabăra cealaltă, arată europarlamentarul PMP, liberalii aveau o miză „foarte mare. Pe de-o parte, să arate că au vrut să dea în două tururi, pe de altă parte să nu se întâmple și să dea vina pe alții, pe PSD. Și PSD, și PNL, fericiți”.

Premierul Ludovic Orban nu este altceva decât un simplu executant al ordinelor primite, este convins Traian Băsescu. „Să o lăsăm moartă cu voința și dorința lui Orban. Orban doar execută! E voința lui Iohannis, materializată în aceste alegeri – rămânem într-un singur tur, dar îmi dați anticipatele. Pe locale, marii pierzători sunt liberalii fiindcă PSD se mobilizează mai bine”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri