Caută
Close this search box.

Ciolacu: „Nominalizarea lui Orban e o mascaradă. Nu îl va vota nici PNL! Vom ataca luni la CCR”

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminiccă, într-o conferinţă de presă, că PSD va depune la CCR luni o sesizare privind desemnarea pentru a doua oară a lui Ludovic Orban pentru funcţia de şef al Guvernului, catalogând propunerea drept „o mascaradă” şi spunând că aşteaptă ca judecătorii Curţii Constituţionale să „lămurească” această situaţie.

PSD atacă luni la CCR nominalizarea lui Orban opentru un nou mandat. „Va fi depusă cu certitudine mâine (luni – n,r,). Un singur lucru o să invoc astăzi, din această sesizare. Domnul Orban este primul ministru desemnat din nou, domnul Orban fiind primul ministru demis şi a rămas interimar. Vă rog frumos să îmi spuneţi dumneavoastră ce forţă politică sau ce parlamentar a anunţat că va vota domnul Orban în Parlament: e o mascaradă. În aceeaşi şedinţă l-au propus prim-ministru să fie desemnat de către preşedintele României domnul Orban şi în aceeaşi şedinţă au hotărât, prin vot politic, că nu or să-l voteze. Să-mi explice şi mie cum văd ei această interpretare constituţională ş mai ales cum poţi să desemnezi o persoană pe care nimeni până acum nu a spus că o să o voteze. Presupun că CCR-ul o să ne lămurească” a afirmat Marcel Ciolacu duminică, într-o conferinţă de presă.

Culmea politicii. Parlamentarii PNL nu vor vota învestirea propriului guvern. Anunţul a fost făcut făcut de Raluca Turcan

Întrebat dacă parlamentarii PSD vor fi prezenţi în sala de şedinţe pentru a asigura cvorumul la votul dat pentru învestirea unui nou guvern, Ciolacu a spus că decizia este una „de strategie” care va fi luată împreună cu partidul.
„Dacă depunem sesizare, ca să fim consecvenţi, ar trebui să aşteptăm totuşi răspunsul să vedem dacă este constituţional sau cineva a declanşat vreun conflict juridic de natură constituţională” a spus Ciolacu.
Premieurl Ludovic Orban a anunţat că luni va depune la Parlament lista Guvernului şi programul de guvernare, în vederea primirii votului de învestitură.

Marcel Ciolacu: Am făcut pe surse rost de textul ordonanţei privind alegerile parlamentare. E total neconstituţională
Preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu susţine că a făcut rost „pe surse” de textul ordonanţei Guvernului prin care se modifică legile electorale şi spune că este o „idee tâmpită” modificarea modului în care sunt aleşi parlamentarii.

Întrebat duminică, într-o conferinţă de presă, dacă a văzut ordonanţa prin care se modifică legile electorale, Marcel Ciolacu a spus că a făcut rost „pe surse” de text, catalogând modificarea drept „tâmpită” şi ironizând-o.

Preşedintele PSD va sesiza Avocatul Poporului pentru cele 25 de OUG adoptate fără avize

„Da, o am. Am făcut pe surse rost de text. Asta e, nu pot să vă mint! Alegerile parlamentare se fac pe circumscripţii, după cum bine ştiţi şi dumneavoastră, ştiu şi eu, există două rânduri de alegeri în care întreaga ţară este aceeaşi circumscripţie, referitor la alegerile prezidenţiale şi alegerile europarlamentare. Alegerile parlamentare sunt: fiecare judeţ este o circumscripţie şi buzoienii – în cazul meu, fiind buzoian, votează parlamentarii de Buzău. S-a făcut o modificare în Ordonanţă că nu numai buzoienii pot vota reprezentanţii lor din Parlament, putem totuşi găsi o soluţie la această propunere, facem un singur buletin de vot la toate partidele, cu 465 de parlamentari, nu ştiu cum o să gestioneze oamenii acea carte de telefon sau triplă carte şi atunci transformăm România. E total neconstituţională, e atât de evident încât eu nu ştiu cum au putut să aibă o asemenea idee tâmpită care nu are nicio treabă cu democraţia”.
Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, încheiată cu puţin timp înainte de miezul nopţii, după mai mult de nouă ore, OUG privind alegerile anticipate şi a stabilit măsuri concrete în cazul în care se ajunge în această situaţie. Astfel, data alegerilor trebuie anunţată cu 50 de zile înainte, iar anunţul se poate face la cinci zile după dizolvarea Parlamentului. În plus, cetăţenii pot vota la orice secţie de votare, iar numărul parlamentarilor din diaspora a fost mărit.

Orban trimite lista cu miniştri în Parlament. Când ar putea avea loc anticipatele
Premierul desemnat, Ludovic Orban, va trimite luni la Parlament lista cu aceiași miniștri, pornind astfel către anticipate.Calculele arată că aceste alegeri ar putea avea loc cel mai devreme la sfârșitul lunii mai și cel mai târziu, pe 5 iulie. Scenariul, ar putea fi blocat însă, de Curtea Constituțională, la sesizarea PSD.

Deşi are la dispoziţie 10 zile să-şi prezinte echipa de miniştri şi programul de guvernare, Ludovic Orban preferă un calendar accelerat. După ce Orban va depune lista cabinetului, conducerea Parlamentului trebuie să programeze votul de învestitură în maximum 15 zile.

Apoi, dacă Ludovic Orban va fi respins, preşedintele trebuie să facă o a doua nominalizare de prim ministru şi, la fel ca în primul caz, acesta nu trebuie să primească susţinerea deputaţilor şi senatorilor.

Abia după ce parlamentul respinge şi a doua propunere, în maximum 60 de zile, Parlamentul poate fi dizolvat şi alegerile anticipate pot fi declanşate.

Aşadar, cel mai târziu parlamentul ar putea fi dizolvat pe 10 aprilie. De aici apar două variante. Dacă va intra în vigoare ultimă modificare a legislaţiei electorale, mai exact ordonanța de urgenţă prin care termenul maxim în care poţi fi organizate alegerile parlamentare a scăzut la 50 de zile, atunci cel mai devreme am putea avea alegeri anticipate în jurul datei de 24 mai.

Dacă legislaţia rămâne cum este acum în vigoare, când aceste termen este de 90 de zile, atunci ar trebui să avem alegeri anticipate cel mai târziu pe 5 iulie.

Scenariul ar putea fi blocat de Social-democraţi, care vor să tragă de timp cât mai mult. Prin urmare, au pregătit o sesizare la Curtea Constituţională prin care invocă un conflict juridic pentru că preşedintele nu a desemnat premierul propus de PSD şi Pro România, susţinut de 233 de parlamentari. Astfel, ar vrea să blocheze anticipatele.

Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR: „Poate curtea îmi spune că nu e este bine că l-a numit din nou pe orban. Deci dacă numirea este considerată de CCR greşită, se reia totul, se reia jocul. Termenul de 60 de zile ar trebui reluat.”

Liberalii ar vrea că alegerile locale să fie organizate concomitent cu anticipatele, pe 14 sau 21 iunie.

Paul Stănescu, secretarul general al PSD: ”Vrem alegeri anticipate, indiferent cum vor fi ele”

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat duminică, la evenimentul de alegere a Gabrielei Firea la șefia PSD București, că partidul vrea alegeri anticipate și le-a transmis membrilor de partid că trebuie să dea dovadă că nu le este frică.

Stănescu este unul dintre cei mai puternici baroni locali ai PSD și numărul doi în ierarhia partidului.

”Mereu se vehiculează în mediul public că ne e teamă de alegeri anticipate. Eu v-aș ruga să facem un lucru. Sigur, indusă în spațiul public, această chestiune, ca și cum noi am fi provocat această criză politică, care știm bine e provocată de președintele Iohannis și de PNL. Eu v-aș spune, pentru că tot timpul noi, membrii PSD, am fost oameni responsabili în ceea ce privește viața românilor și economia României, eu v-aș spune următorul lucru: să nu mai spunem în spațiul public ”nu ne e teamă de alegeri anticipate”. Vrem alegeri anticipate, indiferent cum vor fi ele. Chiar dacă sunt convins că poate unii sunteți șocați de ceea ce spun, dar de data asta trebuie să dăm dovadă că nu ne e frică”, a declarat Paul Stănescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri