Caută
Close this search box.

Descoperire macabră în Vaslui

politia

Descoperire şocantă în județul Vaslui, acolo unde oamenii legii au demarat o anchetă după ce un bărbat a găsit un sac și mai multe oase, posibil umane.Toate acestea se aflau sub un pod care traversează râul Bârlad, din apropierea localităţii Trestiana, comuna Griviţa.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, bărbatul a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat că ar fi găsit osemintele respective şi un sac, sesizând că unul dintre oase are aspect de craniu uman.

„La faţa locului s-au deplasat lucrători din cadrul Secţie 3 Poliţie rurală Bârlad, împreună cu poliţişti criminalişti, în vederea efectuării de cercetări.

Oasele au fost ridicate şi sigilate în vederea efectuării unei expertize.

În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Loredana Stavăr.

În urma expertizei medico-legale se va stabili provenienţa părţilor din schelet şi vechimea oaselor.

Alina Munteanu, primarul comunei Grivița a spus exclusiv pentru FANATIK că osemintele au fost descoperite sub un pod care se află, de fapt, la granița județelor, mai degrabă în zona Bârladului.

”Nu am fost informați mai mult despre această situație, dar vă pot spune că, într-adevăr, podul se află la o distanță apreciabilă de comună. Discutăm despre niște oase. Polițiștii au izolat zona și continuă cercetările”, a spus edilul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri