Sute de oameni au fost prezenţi, miercuri seară, în curtea Palatului Regal din Bucureşti, pentru a vedea holograma 3D a lui Constantin Brâncuşi, iar evenimentul, care a făcut înconjurul media şi social media în ultimele zile, în urma controversei iscate de afirmaţiile Irinei Rimes, desemnată ambasadoare a lui, a fost deschis de cântăreaţă, care a vorbit despre dragoste şi minimalism, despre simplitate şi „Coloana Infinitului”, preferata sa.
Pe parcursul întregii zile, sala care găzduieşte 14 opere ale sculptorului a fost vizitată de peste 400 de persoane.
Irina Rimes şi-a început discursul cu un citat din Brâncuşi pe care l-a publicat pe Facebook: „Arta este oglinda în care fiecare vede ceea ce gândeşte”.
„A trebuit să trec această afirmaţie prin capul meu de foarte multe ori, să înţeleg, într-un final, cât de universal şi cât de accesibil este acest om mie. Dar şi în general cât de permisivă este arta. Am înţeles de ce arta nu cunoaşte graniţe”.
Ea a continuat spunând că nu este avizată în artă. „Nu îndrăznesc şi nu îmi permit niciodată să analizez opera lui Constantin Brâncuşi, pentru că nu sunt vreun doctor docent, dar îmi permit să o simt. Îmi permit să mă bucur de sentimentele pe care mi le provoacă. V-aţi dori să vorbesc în termeni academici? Sau despre modernismul ori valenţele stilistice ale lui Brâncuşi? Dacă chiar aş putea, nu aş face-o. De ce? Pentru că mie îmi place să trec totul prin prisma imaginaţiei mele”.
Cântăreaţa, despre care Ministerul Culturii spune acum că este „promotor strict al evenimentului de la muzeu” şi nu ambasadoarea Zilei „Brâncuşi”, a explicat: „Imaginaţia mea se exprimă simplu şi sincer”.
A spus că a găsit foarte multe semnificaţii ale „Coloanei Infinitului”, lucrarea ei preferată. „Mi-am permis şi îmi doresc să am interpretarea mea. De ce? Pentru că e a mea. Pentru că e rodul imaginaţiei mele”.
Rimes îşi imaginează că lucrarea este o scară „ce urcă spre cer” şi că scara aceasta este arta care îl ridică pe om la cer. „Viaţa omului e scurtă, dar arta rămâne”. Ea a vorbit şi despre dor: „Mă uit la «Coloană» şi mi se face dor. Mă uit ca un copil care vede o excrescenţă uriaşă a pământului. Mă uit şi mă înfior. Mă uit la «Coloană» şi mi se face dor să cânt”.
