Caută
Close this search box.

Cîțu, despre șomajul tehnic suportat de stat: Măsura vizează, în principal, companiile afectate direct de restricțiile impuse din cauza COVID-19

florin cîţu

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice, a vorbit despre propunerea guvernamentală prin care statul va suporta șomajul tehnic provocat de noul coronavirus. În direct pe B1 TV, demnitarul a explicat că, odată adoptată și intrată în vigoare, măsura va viza, în primul rând, companiile direct afectate de restricțiile impuse pe fondul epidemiei.

„Este o propunere diferită de ceea ce s-a întâmplat în 2010. Cred că am învățat multe din criza din 2008-2010. Astăzi, cetățenii, prin noi, îi vor susține pe ceilalți cetățeni, care trec prin această perioadă dificilă. Vor fi niște condiții. În principal va fi vorba de acele societăți care sunt afectate direct de măsurile pe care le ia Guvernul. Deja știm că sunt restaurante, companiile care se ocupă de evenimente etc. Apoi mai sunt și celelalte companii care vor putea să acceseze și ele această măsură, dar începem cu cele afectate direct”, a declarat Florin Cîțu, miercuri seară, la „Bună, România” cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir.

Întrebat câte luni își permite statul român să finanțeze o astfel de măsură, Florin Cîțu a explicat: „Eu zic să luăm lucrurile treptat. Să începem cu starea de urgență de 30 de zile și putem să prelungim după cu încă 30 de zile. Vedem ce se întâmplă. Suntem pregătiți, bineînțeles, pentru mai multe scenarii, dar deocamdată mergem pe acest scenariu. Starea de urgență este standardul și poate încă 30 de zile după, ca să permite o revenire”.

Ministrul a precizat că, peste două luni, activitatea ar putea „să reînceapă etapizat”. El a mai adăugat că Guvernul este pregătit „cu finanțare pentru scenarii diferite. Bineînțeles, noi nu suntem Germania sau Franța să avem bazooka, dar avem resurse să menținem plățile, facturile”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri