Caută
Close this search box.

Firea: Cei 6 români de pe vasul de croazieră din Japonia, care au stat în carantină în spaţiul Primăriei, au plecat acasă

Cele şase persoane venite de pe vasul de croazieră ”Diamond Princess” din Japonia, care au stat în carantină în locaţia pusă la dispoziţie de Primăria Capitalei, au plecat vineri acasă, a anunţat primarul general, Gabriela Firea.

”Veste bună! Cele şase persoane venite de pe vasul de croazieră din Japonia, care au stat în carantină în locaţia pusă la dispoziţie de către Primăria Capitalei, au plecat azi acasă. Nu au prezentat simptome, iar analizele au ieşit bine. Nu erau infectate cu coronavirus”, a scris Firea pe Facebook.

În prezent mai sunt şase persoane în locaţia respectivă, care au nevoie de carantină, potrivit Agerpres.

”Acum mai sunt şase persoane în locaţia respectivă, care au nevoie de carantină, pentru că au fost în zone afectate (China, Italia) sau au avut întâlniri cu domnul din Italia bolnav de COVID-19. Una dintre ele a venit chiar azi. Să sperăm că totul va fi bine în continuare!”, a adăugat ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri