Caută
Close this search box.

Laborator mobil pentru depistarea coronavirusului, dus la Craiova

iran

Probele pentru depistarea coronavirusului vor fi analizate la Craiova, anunță autoritățile din Dolj. La Spitalul de Boli Infecțioase a fost adus de la „Matei Balș” un laborator mobil.

Potrivit prefectului de Dolj, Narcis Purcărescu, laboratorul va fi pus în funcțiune miercuri.

Aici vor fi analizate probele prelevate de la suspecți de coronavirus din Dolj, dar și din județele învecinate.

„De mâine dimineață noi nu mai trimitem probele la București, ele vor fi lucrate aici, la Craiova. A fost adus un aparat de la Spitalul Matei Balș din București. La Spitalul de Boli Infecțioase avem un spațiu special amenajat pentru așa ceva, cu oameni pregătiți ca să preleveze probe și să facă analizele pentru coronavirus”, a spus Purcărescu.

Potrivit acestuia, marți 10 persoane sunt în carantină într-un spațiu special amenajat în Craiova. Este vorba despre trei cetățeni din localitatea Sadova, dar și despre trei stewardese și patru persoane care au intrat în contact, în 22 februarie, cu cetățeanul italian confirmat cu noul coronavirus.

Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri