Caută
Close this search box.

Mario Iorgulescu, arestat preventiv în lipsă

Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a lui Mario Iorgulescu, în dosarul în care acesta este acuzat de omor şi conducere sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu – preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, se află internat în prezent la o clinică din Italia.

Decizia instanţei nu este definitivă.

În septembrie 2019, Mario Iorgulescu a produs un grav accident auto, fiind sub influenţa alcoolului şi după ce a consumat cocaină.

Procurorii notează că, la data de 8 septembrie 2019, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, intenţionând să se deplaseze din satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, spre un club din Parcul Herăstrău, Mario Iorgulescu a condus un autoturism marca Aston Martin model DBS, cu o viteză ce depăşea cu mult viteza legală de 50 km/h în localitate, şi a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecţia dintre Şos. Chitilei şi str. Teodor Neagoe.

Anchetatorii explică faptul că Mario Iorgulescu a accelerat până la 162 de km/h, în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, după care a urcat maşina cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism marca Audi, condus de un bărbat, care a decedat pe loc.

Conform procurorilor, din momentul în care a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, Mario Iorgulescu nu a acţionat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de acceleraţie era apăsată la maximum.

Mario Iorgulescu a fost la un pas de moarte în România, după accidentul pe care l-a provocat și în care un om nevinovat s-a stins, lăsând în urmă doi copii orfani. Familia sa a decis să-l transfere la o clinică privată din străinătate, astfel că Mario Iorgulescu a ajuns pe mâinile medicilor italieni, la Milano, unde pare că face progrese vizibile.

Însă plecarea acestuia din țară a deschis porțile speculațiilor, mulți fiind convinși că Mario Iorgulescu nu se va mai întoarce în România să dea socoteală în fața legii pentru accidentul pe care l-a provocat și în urma căruia un tânăr de 24 de ani și-a pierdut viața.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri