Caută
Close this search box.

Toate aberaţiile debitate de manifestanţii pro-Pintea, la Baia Mare VIDEO

Câteva zeci de manifestanţi s-au strâns în faţa Palatului de Justiţie din Baia Mare, pentru a o susţine pe Sorina Pintea. Mulţi dintre aceştia, în mare parte pensionari din PSD, credeau că Pintea este o doctoriţă care salvează vieţi. Sorina Pintea este de fapt economist.

„Cine-i mai votează, ţiganii şi boschetarii! Noi nu-i votăm, noi îi votăm care ne-o dat bani în jab. PSD-ul e om de omenie, ne-o dat bani. Să trăim pensionarii!

Neamţul o fost prieten cu Nicu Ceauşescu. Acolo o fost primar, Nicu Ceauşescu, la Sibiu. Un om care nu are copii, acela nu trebuie să conducă tara”, a spus o pensionară.

„Sorina Pintea o înfiat o fetiţă, dar neamţul o înfiat copii?”, a spus o altă pensionară de lângă ea.

„Eu am venit să iau apărarea la doctoriţă, dar mă răzbun şi pe alte probleme. Neamţul zici că-i un robot, iese drept ca un robot şi îşi bate joc de noi, de tot poporul român. Doctoriţa noastră, care salvează vieţi de oameni, e la arest”, a mai spus prima pensionară.

Aceasta avea în braţe o coală de hârtie, pe care era scris „Aceasta nu e România normală”.

Filmare postată pe Facebook de Aurora Danciu:

„O să tragem justiţia la rost. Nu se poate aşa ceva, de cinci zile de când e arestată nu a mâncat nimic. Este o justiţie analfabetă”, a declarat un pensionar participant la protest, pentru Antena 3.

„Sorina Pintea este o valoare pentru acest oraş. Nu se poate să terorizezi un om care-i pe moarte. Nici UE nu poate accepta asemenea abuzuri. Nu e flagrant, a fost o minciună, o manipulare media, oamenii sunt uşor de manipulat”, a mai spus o pensionară.

„Justiţia nu e corectă în ţara asta. A plecat Kovesi, nici ea nu a fost corectă. Eu nu l-am votat pe Iohannis, nici pe Ludovic Orban. Ce a făcut Iohannis în ultimele patru luni?”, s-a plâns o altă pensionară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri