Caută
Close this search box.

VIDEO În toamnă, președintele Iohannis felicita conducerea spitalului din Suceava: Îmi doresc să avem astfel de exemple peste tot în ţară

klaus iohannis

Drama de la spitalul din Suceava, acolo unde zeci de pacienți și aproximativ 100 de cadre medicale s-au infectat cu coronavirus a făcut înconjurul țării. Drama e cu atît mai are cu cît de vină pentru situația creată ar fi chiar conducerea spitalului, care nu ar fi luat toate măsurile necesare evitării unei astfel de situații. În toamnă, președintele Iohannis felicita conducerea spitalului din Suceava «Este o realizare foarte frumoasă și sunt convins că veți avea foarte mulți pacienți aici!. Îmi doresc să avem astfel de exemple peste tot în ţară”, spune atunci Iohannis. 

Vasile Rîmbu, managerul Spitalului Județean Suceava, unde este cel mai mare focar de coronavirus din țară, a fost deja demis din funcție, săptămâna trecută însă, evident, problemele nu au fost rezolvate în acest fel.

„Era și normal să fie așa pentru că datorită unor grave erori manageriale s-a ajuns aici, a explodat acest focar de COVID19 și acum suntem pe primul loc în România”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Sorin Hancu, președintele Colegiului Medicilor Suceava.

Managerul arătat acum cu degetul  și considerat vinovat pentru tot era felicitat în toamnă chiar de președintele Klaus Iohannis. Acesta a participat în octombrie 2019, la inaugurarea ambulatoriului de la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.

„Managerul spitalului este Vasile Rîmbu, numele său fiind vehiculat pentru preluarea ministerului Sănătății. Președintele a felicitat conducerea spitalului și administrația locală pentru realizarea ambulatoriului: «Este o realizare foarte frumoasă și sunt convins că veți avea foarte mulți pacienți aici!»„, scria atuncidigi24.ro

Dosarul îmbolnăvirilor și deceselor din Suceava a fost declinat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficialii parchetului.

În dosarul declinat de la Pachetul de pe lângă Judecătoria Suceava la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava se fac cercetări in rem.

„Dosarul este declinat la noi pentru că este de competența Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, având în vedere că în cauză se efectuează cercetări pentru infracțiunea prevăzută de articolul 352, alineatele 1,2 și 5, adică zădărnicirea combaterii bolilor care a avut ca urmare decesele unor persoane”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Maria Cristina Ciornei.

Conform articolului din Codul penal menționat de procuror, „(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda. (…) (5) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”

Municipiul Suceava și comunele Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei intră în carantină totală, potrivit unei ordonanțe militare adoptate luni seară și anunțate de ministrul de Interne, Marcel Vela.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri