Caută
Close this search box.

Ce s-a discutat la congresul interlopilor din România

congresul interlopilor

Liderul marcant al lumii interlope din Timişoara, Lucian Boncu, cunoscut în mass-media ca „Spaima Timişoarei,” s-a întors luni în arest preventiv, după ce nu a respectat condiţiile impuse de instanţă, în momentul în care a fost trimis în arest la domiciliu.

Procurorii DIICOT ar fi obţinut înregistrări ambientale în care Boncu şi unul dintre tovarăşii săi, Deian Miloşev, discutau, deşi aveau interdicţia de a lua legătura unul cu altul, despre cum îi vor cuminţi pe cei care nu au respectat legea tăcerii, în momentul în care vor ajunge pe control judiciar şi vor putea ieşi din casă, potrivit unor surse judiciare.

Rearestarea lui Lucian Boncu a fost făcută într-un dosar în care este judecat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de cocaină. Săptămâna trecută, procurorii DIICOT au deschis o nouă ancheta împotriva lui Lucian Boncu, pe care-l acuza că a ordonat asasinarea jurnalistului timişorean Dragoş Bota.

Ziare.com a prezentat stenograma unei discuţii între Lucian Boncu şi doi dintre prietenii săi, iar interlopul povesteşte cum a decurs o întâlnire a mai multor lideri de clanuri din marile oraşe din România, unde s-a discutat despre protecţia unui important investitor care voia să intre pe piaţa jocurilor de noroc şi plănuia să construiască mai multe cazinouri.

Pentru a-şi asigura protecţia viitoarelor afaceri, investitorul a apelat la lumea interlopă din România, ştiind faptul că o afacere de acest profil nu s-ar putea derula în condiţii normale, fără „girul” mediilor interlope din principalele oraşe.

Conform discuţiei, la această întâlnire au mai participat Costel Corduneanu, liderul clanului Corduneanu din Iaşi, Adrian Tâmplaru, liderul lumii interlope din Sibiu, Alin Iovănuţ, unul din liderii lumii interlope din Arad.

Discuţia are loc pe 7 septembrie 2019, Lucian Boncu vorbeşte cu Lucian Lazăr, zis „Baghera”, şi Căiuş Flavius Ciorei. Aceste discuţii au fost lăsate de procurorii DIICOT în dosarul lui Boncu pentru a înţelege mai bine cum funcţionează relaţiile în lumea interlopă şi influenţa nociva pe care aceasta o poate exercita asupra desfăşurării normale a relaţiilor din mediul economic şi asupra siguranţei sociale.

Lucian Boncu: Avem multe cunoştinţe… puţini prieteni şi fraţi…
Căiuş Flavius Ciorei: Ai fost, ai vorbit cu asta?
Lucian Boncu: Cu Costel?
Căiuş Flavius Ciorei: Cu Costel (Costel Corduneanun – nota DIICOT).
Lucian Boncu: Cu Costel şi cu Flavius…
Căiuş Flavius Ciorei: Şi o fost şi Spak?
Lucian Boncu: O fost şi Spak… cu Adi Tamplaru… Vrei să zic ceva? SRI-ul pe noi călare! De la Arad… zii, ăla… Metalcom, Alin (Alin Iovanut – nota DIICOT).

Lucian Lazăr: Ăla e smardoi!
Căiuş Flavius Ciorei: Cine?
Lucian Lazăr: Preda.

Căiuş Flavius Ciorei: De la Luci îl cunosc şi mă înţeleg bine cu el, e un băiat extraordinar.
Lucian Boncu: Eu m-am întâlnit cu ei, acum două ore.
Căiuş Flavius Ciorei: Pe la 6.00 – 7.00.
Lucian Boncu: Da, dar hai să-ţi zic ceva, plin îi de gardă! M-or chemat.. nu vreau să fiu maimuţoiul lor… poze, hai să facem poze de grup! I-am zis: Uşor! Eu sunt Luci Boncu pentru mine! I-am zis la Corduneanu: „Costel, noi suntem prieteni, vrei să vadă şi lumea în p… mea şi garda că suntem prieteni?” Mi-a zis: „N-am auzit… (neinteligibil)… toată ţara să nu se gândească la tine”.
Căiuş Flavius Ciorei: …(neinteligibil)…
Lucian Boncu: Când suntem prieteni noi…. dar când…. poţi să fie prieten şi cu garda! Pentru că garda… hai să-ţi zic ceva, eu îţi zic simplu, eu îs gabor… gândesc că un… gândeşte ca un gabor!
Căiuş Flavius Ciorei: Normal.

Lucian Boncu: Se adună 50 din toată ţara să facă o asociere, nu contează ce fel.
Căiuş Flavius Ciorei: Până la urmă s-au întâlnit?
Lucian Boncu: Daa …(neinteligibil)… Nimic, firma plătită, plătiţi băieţi tot… 5.000 de euro numa’ mie!
Căiuş Flavius Ciorei: Şi nu-i bine?
Lucian Boncu: Cum nu! … Şi o dată pe lună tre să merg în Dubai, în Măroc, în Tunisia, în fiecare lună în altă locaţie şi ne da şi de …(neinteligibil)…
Căiuş Flavius Ciorei: Polonezu?
Lucian Boncu: Da. Nu contează, gestul lor de polonezi… Deschide în toată România… el ia toate cazinourile, deschide numai el!
Căiuş Flavius Ciorei: Nu o să mai existe 777.

Lucian Boncu: Nimic! Şi omu’ mi-a zis: „Vreau… în Timişoara am auzit de Boncu! În Bucureşti am auzit de Spak, la Sibiu am auzit de Adi Tamplaru…”
Căiuş Flavius Ciorei: Foarte bine, face plata la cine trebuie şi gata.
Lucian Boncu: Mi-a zis: „Fii atent, am două locaţii, îţi dau 5.000 de euro pe lună ţie!”
Căiuş Flavius Ciorei: Păi şi nu e bine? Doamne ajută!
Lucian Boncu: Nu vreau acte, nu vreau nimic! O zis hai la Moldova că avem… (neinteligibil)…
Căiuş Flavius Ciorei: Costel îi ca lumea, dar Adi ăla e prea urs!
Lucian Boncu: Eu n-am stat cu ăla. Erau … vreo 16 … m-am dus la Tamplaru, vrei să vezi cum arată? E mai mare ca Baghera (arătă spre Lucian Lazăr – nota DIICOT)
Lucian Lazăr: Luci ăla e Marian Sârbu!
Lucian Boncu: Na. Marian Sârbu. Şi mai era… el cu încă unu Tamplaru. Le-am zis: Pe mine… aici e Luci Boncu!

Lucian Boncu: Alooo, vezi că Tamplaru l-a omorât pe Beinur, pe…
Lucian Lazăr: Ender!
Lucian Boncu: Pe Ender. L-a împuşcat în cap aşa… de aicea (arătă spre capul lui Căiuş Flavius Ciorei- nota DIICOT), nu o fost fraier!

Lucian Boncu: Le-am zis aşa, erau la masa toţi, erau… Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Constantă… morţii lor…
Căiuş Flavius Ciorei: De peste tot?
Lucian Boncu: Da. Ba, băieţi, ca să n-am probleme, ăla… ştii, polonezu’: „Aloo, stop! La Timişoara eu răspund! Dacă se întâmplă ceva, eu răspund!”

Lucian Boncu: De dimineaţă până la 7 seara, eu am vorbit cu ăla de două ori
Căiuş Flavius Ciorei: Scurt! Ce să vorbeşti?
Lucian Boncu: Şi hai să-ţi zic ceva, nu zic nimic la nimeni! Ba vă respect, sunteţi prietenii mei, vă respect, ne respectăm reciproc, fiecare are pătratica lui. E la Timişoara, vă zic eu cum stă treaba, când o să mergem acum la cazino, o să fie mai mulţi gabori decât noi! Şi nu vreau să fiu… aia de…
Căiuş Flavius Ciorei: Şi aşa eşti! Şi aşa eşti mai mult decât eşti!

Lucian Boncu: Mă, nu vreau! Îţi zic ceva! Eu îs gabor, mă ce fac ăştia? Fac asociere! Ca să vezi cum gândeşte gardă! Se adună 50 de proşti, că aşa au ei, văd… te iau pe tine, îţi dau să tragi! Îţi dau un kalashnikov, mă duc, iau de la sârbi … (neinteligibil)… şi 50 de proşti pune toată Timişoara pe burtă, cu tot cu poliţişti şi cu SRI, omori 50 de oameni, 100, nu iasă unul din casă… În momentul ăla, în momentul ăla… noi am pus stăpânire pe oraş!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri