Caută
Close this search box.

Nurcile din două crescătorii olandeze au fost infectate cu coronavirus

nurci

Autorităţile au închis două crescătorii de nurci din sudul Olandei, după ce mai multe animale au fost depistate pozitiv cu coronavirus. Cel mai probabil, nurcile s-au infectat în urma contactului cu oamenii.

Fermele sunt situate la est de Eindhoven, în Brabantul de Nord, una dintre cele mai grav afectate regiuni din Olanda de epidemia de COVID-19, ţară în care au decedat 4.400 de persoane şi s-au înregistrat 37.000 de cazuri de infectare.

„Nurcile au prezentat semne de contaminare, precum dificultăţi respiratorii”, a transmis ministerul Agriculturii într-un comunicat de presă. În urma testelor, s-a descoperit că aceste mamifere sufereau de COVID-19. „Mai mulţi angajaţi ai fermei prezentau simptome ale coronavirusului, credem aşadar că aceştia l-au transmis animalelor”, se mai arată în comunicatul ministerului.

Mai multe situații au demonstrat că animalele precum nevăstuicile „sunt receptive la virus”, se mai precizează în comunicat, cu mențiunea că pentru moment nu există nicio dovadă că animalele de companie sau cele din crescătorii joacă vreun rol în propagarea virusului”.

Ministrul Agriculturii, Carola Schouten, a ordonat, totuși, ca acestea închiderea unui drum care trece prin apropierea celor două ferme şi a sfătuit publicul să nu se apropie la mai puţin de 400 de metri de acestea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri