Caută
Close this search box.

Orban: Dacă va fi necesar, sunt hotărât inclusiv să interzicem exporturile de cereale

orban

Premierul Ludovic Orban, a declarat la începutul ședinței de Guvern de joi că există un „dezmăț al exporturilor de cereale” și i-a cerut ministrului Agriculturii, Adrian Oros, să-i prezinte un set de măsuri.

”Dacă va fi necesar, eu sunt hotărât inclusiv să interzicem exporturile şi să facem rechiziţii. Noi trebuie să asigurăm cantităţile necesare până la următoarele recolte, pentru a asigura necesarul de grâu pentru consumul unitar”, a spus Orban.

La rândul său, ministerul Agrigulturii, Adrian Oros, a precizat că în luna martie s-au exportat 700.000 de tone de grâu și că “procedura de eliberare a avizului fito-sanitar era una pe genunchi, în 24 de ore”.

“Am refăcut procedura prin ordin de ministru şi am făcut, bineînţeles, şi apel la marii fermieri să înceteze cu asta”, a spus Adrian Oros, potrivit B1 TV.

Conform Comisiei Europene, România era lider în Uniunea Europeană la exportul de grâu după primele 10 săptămâni din anul de marketing 2019/2020, cu peste 1,5 milioane tone livrate în spațiul extracomunitar.

Această cantitate reprezintă 34% din grâul exportat de statele membre UE în perioada 1 iulie – 8 septembrie 2019. Piețele de desfacere pentru grâul comun românesc sunt Egipt, Iordania, Sudan, Etiopia, Israel.

România a exportat, în primele zece luni din 2019, cereale în sumă de 2,145 miliarde de euro, cu 16% mai mult comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică şi prezentate de Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri