La Stalingrad nu am văzut-o venind. De altfel nici la Turtucaia, mai înainte. Când China horcăia in ianuarie, noi aveam alte griji. Ce sănătate, dom’le? Ce Sănătate? Avem de toate!

Am crescut salariile la spitalele publice ? Crescut ! Ne trebuie aparate ? Ne trebuie stocuri de dezinfectanți? Ne trebuie măști? Aiurea! Ce să faci cu măștile? Dăm vreo spargere ?
Avem nevoie să le facem în țară? Nțțț…. Prea scumpe! Aducem de afară!

Doar că, precum de atâtea ori în istorie, lumea nu s-a uitat la noi. Și epidemia a venit și ne-a pălit în moalele capului. Și ce să vezi? Sănătatea nu are bani. Sănătatea nu are dotări. Sănătatea e în curul gol…

De-a lungul timpului, noi (APMA) am cerut. La toate guvernele. Am cerut alocarea unui procent mai mare din PIB pentru Sănătate. Am cerut nu neapărat pentru salarii (era nevoie și de alea, că prea plecau doctorii de sărăcie). Am cerut bani pentru condiții normale de muncă. Am cerut bani pentru dotări. Am cerut bani pentru protecția noastră și a pacienților.
Și care era răspunsul ? Se făceau analize (semi) docte pe procente, ni se explica despre PIB, cum că procentul pe care îl cerem noi nu este relevant, că se fac transferuri de la Budget (da, dom’le ; de la BUGET!!!) către sănătate și că de fapt e belșug doar că noi suntem orbeți și nu vedem.

Contează oare că bugetul alocat pe cap de român pentru sănătate este de aproximativ 2-300 de euro pe an iar în Germania trece de 3000 ? Aiurea !!! Românul e puternic.

Astăzi foști prim-miniștri sau conducători ai României de mai an, ne dau lecții. Ne spun cum trebuie doctorii să iasă la bătaie, să dea piept cu Covidu’ ca răzeșii lui Ștefan cel Mare. Adică cu pieptul gol. Fără echipament de protecție. Și că dacă nu vrem, e dezertare de pe front. Dar că un medic care se infectează din lipsă de protecție poate transmite boala la ceilalți pacienți, la familie, la cei din jurul său contează? Nu! Noi trebuie să arătăm un vinovat! Ca să nu se prindă lumea că suntem cu chiloții în vine din cauza lor. Ca să îi mai votăm odată.

De 14 ani APMA încearcă să îi reprezinte pe medicii din ambulatoriu. Pe acei medici, care, împreună cu medicii de familie sunt cei care vă apară înainte de spital. Prima linie de apărare a oricărui sistem rațional de sănătate. Doar că la noi este cel mai neglijat sector.
De ce? În ambulatoriul de specialitate nu sunt posturi de profesori. Nici de șefi de clinică. Nici de director de spital. Nu se fac achiziții publice. Și atunci, ce sens are? De ce am avea nevoie de finanțare? Să se descurce singuri! Că sunt privați!

Nu, domnilor! Noi suntem o parte din oastea Țării, așa cum brusc ați început să spuneți. Și ați descoperit că această epidemie seamănă cu Stalingradul. Care, nu e așa, a fost o mare victorie pentru Armata Roșie. Nu mai contează morții! Nu contează că aveau o pușcă la trei soldați… că așteptai să moară cel din fața ta ca să ai o armă în mână, înainte de a o scăpa în mâna celui ce-ți urma…

Am cerut încă din februarie 2020 să ni se furnizeze materiale de protecție și dezinfectanți. Chiar și cu bani, pentru că nu se mai găsesc pe nicăieri. Pentru că halatele, mănușile, măștile, dezinfectanții sunt puștile noastre. Și nu mai avem. Iar pacienții vin. Și noi SUNTEM în cabinete.

Nu am primit nimic.

Ne lăudăm că au venit din Coreea 150000 de echipamente. Zău? La 45 000 de doctori? Fără să numărăm asistenții? Câte zile ajung? Ne lăudăm că Armata a omologat un model de izoletă. Adică o targă cu cort deasupra… Avem nevoie și de aceste mici victorii pentru moral. Dar e prea puțin ca să câștigăm războiul.

Cel mai rău loviți au fost stomatologii. Pe ei i-au închis direct. E mai simplu. Iar unii pseudoziariști dintr-o imundă oficină securistă îi acuză că au dezertat… atât au înțeles săracii (cu duhul).

Medicii din ambulatoriu, în marea lor majoritate sunt cabinete medicale individuale. Adică PFA. La început nici măcar nu au fost luați în considerație la măsurile de protecție în caz de stopare a activității. Asta e grija pentru noi.

Dar și această epidemie va trece. Nu este ciumă, nu este Ebola. Numărul morților, exprimat procentual, firește nu este mare. Privindu-l statistic. Dar fiecare deces este o unică și irepetabilă tragedie pentru cei apropiați. Și pentru noi, cei ce nu i-am putut salva.

Vom învăța oare ceva din asta? La anul sănătatea va avea mai mulți bani? Industria noastră va începe să producă în țară cele ce ne trebuie? Pentru că într-o pandemie, importul nu este o soluție. Pentru că toți vor. Toți au nevoie. Și noi, dacă trebuie să aducem din afară vom sta la coadă. Și vor muri din nou, oameni. Cum suntem învățați la sănătate publică? Decese evitabile…

Vom intra din nou în ciclul orbetelui și Stalingradului?

Dr. Cosmin Alexandrescu
Președinte APMA

301 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 6 =