La 30 de ani de la Revoluție, dacă ar fi să facem un clasament al marilor greșeli de guvernare, educația ar conduce, cu siguranță, detașat.
Numai astăzi, în contextul pandemiei de coronavirus când conceptul de școală online a devenit obligatoriu, suntem surpinși de realitatea că un sfert dintre elevii de gimnaziu și liceu fie nu dispun de un laptop, fie nu au acces la internet.
E domeniul în care s-au experimentat reforme de-a valma, fără logică, cu o totală lipsă de înțelegere a posibilităților de schimbare, adaptate spațiului nostru.
În mod cronic și absolut de neînțeles pentru o țară profund europeană, așa cum se declară România, educația este tratată mai prost decât salubritatea.
Pe bună dreptate se tot vorbește despre salariile mici, pentru că ele constituie una dintre principalele cauze ale deteriorării sistemului. Profesia în sine a devenit tot mai puțin atractivă, tinerii preferând să se îndrepte către meserii bănoase și condiții de lucru mai bune.
O altă cauză a degradării masive o generează partidele politice. „Investim în Educație” sau „Educația este o prioritate națională” sunt lozinci frecvente, banale puncte de abordare politică în preajma alegerilor.
În realitate, pentru a înfăptui o reformă corectă ai nevoie de un deceniu ca să urmărești efectele, depășind cu mult următoarea etapă electorală. Așadar, lipsa de concordanță între nevoile societății și calculele politice au lăsat școala la stadiul de improvizație.
Despre măsuri corecte, eficiente, luate în echipă, nu mai vorbește nimeni. Nici despre fractura dintre corpul profesoral și copiii de azi, diferiți măcar din perspectiva tehnologiei. Care trebuie să fie modul de comunicare între „tabere”, astfel încât să nu compromitem nici ideea de învățământ temeinic, serios, nici plăcerea de a merge la școală? Răspunsul trebuie oferit cu maximă urgență de către Ministerul Educației, dacă într-adevăr există un interes politic față de educație.
