Comisia Europeană a propus miercuri interzicerea tuturor deplasărilor neesenţiale către Uniunea Europeană până la 15 mai, prelungind restricţiile actuale impuse pentru a limita pandemia de COVID-19, transmit Reuters, DPA, AFP.

„Toate statele membre au pus în aplicare cu succes măsuri de distanţare socială pentru a limita interacţiunea socială şi a încetini răspândirea virusului. Restricţia privind călătoriile neesenţiale către UE din ţările terţe completează aceste măsuri la frontierele externe ale UE.

Deşi putem vedea primele rezultate încurajatoare, prelungirea restricţiei de călătorie este necesară pentru a reduce în continuare riscurile de răspândire în şi mai mare măsură a bolii. Nu ar trebui să lăsăm uşa deschisă atunci când ne protejăm casa”, a declarat Margaritis Schinas, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru promovarea modului nostru de viaţă european.

Restricţiile privind frontierele externe trebuie să meargă mână în mână cu eforturile de menţinere a fluxurilor de mărfuri în interiorul blocului comunitar, pentru a ne asigura că ”produse vitale precum cele alimentare, medicamentele şi echipamentele de protecţie pot ajunge la destinaţie fără întârzieri”, a susţinut, la rândul său, comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson.

Potrivit unui comunicat publicat marţi seară, Comisia Europeană invită la adoptarea unei abordări coordonate în ceea ce priveşte prelungirea, deoarece acţiunea la frontierele externe poate fi eficace numai dacă este pusă în aplicare de toate statele membre ale UE şi ale spaţiului Schengen la toate frontierele, cu aceeaşi dată de încetare şi în mod uniform.

Restricţia de călătorie, precum şi invitaţia de a o prelungi, se aplică „zonei UE+”, care include toate statele membre ale spaţiului Schengen (inclusiv Bulgaria, Croaţia, Cipru şi România) şi cele 4 state asociate spaţiului Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia) – în total, 30 de ţări.

Evaluarea efectuată de Comisia Europeană cu privire la situaţia actuală indică o creştere continuă a numărului de noi cazuri şi decese în întreaga UE, precum şi propagarea pandemiei în afara UE, inclusiv în ţări din care, de obicei, milioane de persoane călătoreau către UE în fiecare an, potrivit Agerpres. În acest context, prelungirea restricţiei de călătorie este necesară pentru a reduce riscul răspândirii în şi mai mare măsură a bolii.

Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor a evaluat riscul de sporire a transmiterii comunitare ca fiind moderat dacă sunt în vigoare măsuri de reducere a riscului răspândirii bolii în comunitate şi ca fiind foarte ridicat dacă aceste măsuri sunt insuficiente, în timp ce riscul de depăşire a capacităţii sistemelor de sănătate şi de asistenţă socială în săptămânile următoare este foarte ridicat, chiar dacă sunt în vigoare măsuri de reducere a riscului răspândirii bolii în comunitate.

Orice decizie de a extinde restricţiile dincolo de 15 mai va trebui să fie evaluată pe baza evoluţiei situaţiei epidemiologice, a precizat executivul comunitar.

352 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 8 =