Caută
Close this search box.

Mecanismul pentru o tranziţie justă, oportunitate de dezvoltare şi diversificare economică pentru Gorj

În contextul depunerii cererii de asistenţă tehnică pentru elaborarea planurilor de tranziţie teritorială pentru finanţare prin Programul de Sprijin pentru Reforme Structurale la Secretariatul General al Guvernului, în calitate de Autoritate Coordonatoare, solicitarea României a fost aprobată de Comisia Europeană.

Judeţul Gorj se numără printre regiunile eligibile pentru finanţare europeană nerambursabilă în cadrul Mecanismului pentru o tranziţie justă, care va contribui la mobilizarea unor sume consistente în perioada 2021-2027 în vederea punerii în aplicare a obiectivelor Pactului Verde European, ce prevede transformarea Europei în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 şi reprezintă cel mai ambiţios proiect al Comisiei Europene.

României îi vor fi alocate 10,11 miliarde de euro, iar în plus va beneficia de 757 de milioane de euro din Fondul pentru o tranziţie justă (fiind al treilea cel mai mare beneficiar după suma alocată). Accesul la această resursă de finanţare se realizează prin pregătirea unor planuri de tranziţie justă (pe o perioadă de zece ani), care vor fi gestionate printr-un Program Operaţional dedicat.

Guvernul României a adoptat deja un memorandum privind măsurile necesare operaţionalizării Fondului pentru o tranziţie justă, iar Comisia Europeană a aprobat cererea României pentru acordarea de sprijin în pregătirea planului său teritorial pentru o tranziţie justă.

„Orice strategie elaborată în prezent trebuie pusă în contextul tranziţiei energetice, iar această transformare trebuie să pună oamenii pe primul plan şi să acorde atenţia cuvenită sectoarelor care se confruntă cu cele mai mari provocări. Fondul pentru o tranziţie justă le va oferi, de exemplu, sprijin lucrătorilor să îşi dezvolte aptitudinile şi competenţele, va sprijini IMM-urile, dar va crea şi oportunităţi economice care vor genera noi locuri de muncă. De asemenea, va sprijini investiţiile în eficienţa energetică. Am ajuns în punctul în care România nu-şi mai poate permite să piardă bani europeni, iar aceste sume sunt vitale pentru viitorul Gorjului. Un dialog coerent şi constructiv cu părţile interesate este esenţial pentru fundamentarea acţiunilor Guvernului României, astfel încât să ajungem la o viziune comună cu privire la modalităţile de realizare efectivă a tranziţiei la nivel local. În acest context, constituirea unei Asociaţii de Dezvoltare Inter-comunitară la nivelul judeţului Gorj, constituită din acele localităţi care sunt şi vor fi afectate şi pe care propun să se numească Jiul de Sus, devine vitală pentru atragerea resurselor de finanţare nerambursabile pentru că aceasta va avea mari şanse să devină Organism intermediar în gestionarea proiectelor finanţate din această resursă. Din păcate, acest proiect nu a fost nici măcar dezbătut la nivelul consiliilor locale, nu am avut trecere nici la Consiliul Judeţean deşi există iniţiative depuse încă de la sfârşitul anului 2018. Vreau să cred că de această dată vom avea înţelepciunea de a da curs acestui proiect salvator, pentru că nu mai putem sta pur şi simplu cu mâinile-n sân uitându-ne la declinul Gorjului!”, a declarat Victor Banţa, secretar general adjunct în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, care s-a implicat activ în numeroase proiecte ce țin de dezvoltarea județului Gorj.

Informaţii suplimentare

Următorul buget pe termen lung al Uniunii Europene (2021-2027) va investi substanţial în obiectivele legate de climă şi de mediu. Comisia Europeană a propus ca 25% din valoarea totală a bugetului să fie procentul destinat acţiunilor climatice şi cheltuielilor legate de mediu efectuate în cadrul diferitelor programe.

Mecanismul pentru o tranziţie justă este un instrument-cheie destinat să ajute Europa să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050, urmând a asigura un sprijin specific menit să mobilizeze cel puţin 100 de miliarde de euro pentru cele mai afectate regiuni, prin intermediul a trei piloni:

1) Fondul pentru o tranziţie justă, care va oferi granturi prin intermediul cărora se vor mobiliza 30 – 50 miliarde de euro pentru transformarea socială şi economică a regiunilor cu tranziţie justă. Fondul este destinat regiunilor unde un număr semnificativ de persoane lucrează în industria mineră sau unde funcţionează industrii cu emisii mari de gaze cu efect de seră;

2) un program dedicat în cadrul Invest Eu, care va atrage investiţii private de până la 45 miliarde de euro (de exemplu, poate fi vorba despre proiecte pentru de carbonare, diversificarea economică a regiunilor, energie, transport şi infrastructură socială);

3) o facilitate de împrumut în cadrul sectorului public, care va mobiliza investiţii (în infrastructura de energie şi transport, reţele de termoficare, renovarea clădirilor, etc.) în valoare de 25 – 30 miliarde de euro;

În următoarele luni, până la sfârşitul anului 2020, Comisia va oferi sprijin specific pentru a ajuta statele membre în pregătirea planurilor teritoriale pentru o tranziţie justă.

Statele membre vor avea rolul principal în elaborarea şi finalizarea planurilor teritoriale de tranziţie justă, în strânsă consultare cu părţile interesate relevante de la nivel naţional, regional şi local, asigurându-şi rolul decizional pentru tranziţie. Planurile vor fi apoi transmise Comisiei Europene spre aprobare.

Conform datelor preliminare prezentate de Comisia Europeană, Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova, Galaţi şi Mureş sunt judeţele din România eligibile pentru finanţare europeană nerambursabilă din Fondul pentru o tranziţie justă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri