România se situează printre statele care vor beneficia cel mai mult de fondurile alocate prin noul instrument de redresare, în valoare de până la 750 de miliarde de euro, prezentat miercuri de Comisia Europeană, potrivit unui document consultat de agenţia DPA.

Potrivit acestui document, Executivul comunitar a alocat pentru România suma de 19,626 miliarde de euro, reprezentând granturi, singurele state care au alocate sume mai mari fiind: Italia (81,8 miliarde de euro), Spania (77,32 miliarde de euro), Franţa (38,77 miliarde de euro), Polonia (37,69 miliarde de euro), Germania (28,8 miliarde de euro) şi Grecia (22,56 miliarde de euro).

Comparativ, o serie de state dezvoltate au alocate granturi de valori mult mai mici precum Danemarca, 2,15 miliarde de euro, Belgia 5,48 miliarde de euro, Olanda, 6,75 miliarde de euro, Austria, 4,04 miliarde de euro, Finlanda, 3,46 miliarde de euro, şi Suedia, 4,69 miliarde de euro.

Pe lângă granturi, statele membre UE vor beneficia şi de împrumuturi. În cazul României, documentul consultat de DPA prevede împrumuturi în valoare de 11,580 miliarde de euro astfel că suma totală, granturi şi împrumuturi, alocată României este de 31,206 miliarde de euro.

Comparativ, Italia ar urma să primească fonduri în valoare totală de 173 miliarde de euro, din care 81,8 miliarde de euro sub formă de granturi şi 91 miliarde de euro sub formă de împrumuturi, iar Spania va primi o sumă totală de 140 miliarde de euro, din care 77,32 miliarde de euro sub formă de granturi şi 63 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi. Urmează Polonia, cu o sumă totală de 63,83 de miliarde de euro, Franţa cu 38,772 de miliarde de euro, Grecia cu 31,997 de miliarde de euro, România cu 31,206 de miliarde de euro şi Germania cu o sumă totală de 28,806 de miliarde de euro.

Potrivit planului Comisiei, banii vor fi oferiţi sub formă de granturi şi împrumuturi. Statele membre vor trebui să solicite finanţare, prezentând proiectele pentru care ar dori să cheltuie banii.

Însă propunerea prezentată miercuri de Comisia Europeană are nevoie de aprobarea tuturor celor 27 de state membre UE, care au opinii diferite cu privire la acest subiect.

237 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 7 =