Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, consideră, în contextul discuţiilor referitoare la prelungirea stării de alertă, că trebuie să fie păstrată „o pârghie administrativă”, fiind nevoie de o decizie politică în acest sens.

„În opinia mea, trebuie păstrată o pârghie administrativă care să poată să facă faţă unei urgenţe de sănătate publică. Noi ne găsim într-o urgenţă de sănătate publică la nivel global, iar în România, cu siguranţă, nu putem spune că am încheiat problema legată de pandemia cu noul coronavirus. Vedeţi că numărul de cazuri a crescut uşor în ultima perioadă şi pe măsură ce creşte intensitatea activităţilor sociale, economice, ne putem aştepta ca lucrurile să evolueze în două direcţii, odată o creştere a numărului de cazuri la nivel naţional (…) şi cel de-al doilea element este apariţia unor focare de îmbolnăvire (…). Cred că e nevoie de anumite pârghii care să poată să controleze aceste focare. Dincolo de caracterul administrativ (…), sigur că e nevoie de decizie politică (…), trebuie să existe o decizie politică asumată de cei care au această responsabilitate”, a declarat Rafila la un simpozion desfăşurat la Muzeul Goleşti din judeţul Argeş.

În opinia sa, fiecare cetăţean poate să contribuie la împiedicarea răspândirii noului coronavirus, indiferent de deciziile luate la nivel politic sau administrativ.

„Eu cred că dincolo de toată discuţia aceasta legată de starea de alertă (…), ceea ce aş face eu şi vă sfătuiesc să faceţi şi dumneavoastră (…) este să respectaţi cele câteva măsuri (…). Deci trebuie să stăm la un metru şi jumătate unul de celălalt, trebuie în spaţii închise şi în mijloace de transport în comun să utilizăm masca şi trebuie să ne spălăm pe mâini sau să utilizăm dezinfectant pentru mâini. Dacă lucrul ăsta ne intră în obişnuinţă, alături de evitarea aglomeraţiei, cred că o să putem să trecem cu bine prin această perioadă. Nu sunt lucruri foarte complicate şi dacă le respectăm, indiferent de modul în care or să evolueze lucrurile în plan politic, în plan administrativ, putem să avem o centură de siguranţă”, a precizat Alexandru Rafila.

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie a subliniat că este necesară „o pregătire laborioasă” pentru la toamnă, când este nevoie de continuitate în activitatea economică şi socială, dar şi în domeniul educaţiei, transmite Agerpres.

Alexandru Rafila a participat, joi, la simpozionul cu tema „Consecinţele pandemiei asupra societăţii. Cum va arăta viaţa după COVID?”, organizat de Consiliul Judeţean (CJ) Argeş în parteneriat cu Academia Română.

222 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 1 =