Caută
Close this search box.

Anisie, mesaj la final de an școlar: „Ni-l vom reaminti cu siguranță mulți ani de acum înainte, poate cu detașarea conferită de timp”

monica anisie

Astăzi se încheie un an școlar cu totul special, care ne-a pus la încercare pe toți și pe care ni-l vom reaminti cu siguranță mulți ani de acum înainte, poate cu detașarea conferită de timp, a afirmat vineri Monica Anisie, ministrul Educației, care a mărturisit că „școala online a fost o provocare pentru toți cei implicați în procesul didactic.

Mesajul transmis de Monica Anisie, ministrul Educației, la final de an școlar

Astăzi se încheie un an școlar cu totul special, care ne-a pus la încercare pe noi toți și pe care ni-l vom reaminti cu siguranță mulți ani de acum înainte, poate cu detașarea conferită de timp. Școala on line a fost o provocare pentru toți cei implicați în procesul didactic, o provocare atât pentru elevi, părinții acestora, cât și pentru noi, profesorii. Am pornit aproape de la zero și am reușit să ne adaptăm din mers, astfel încât să evităm înghețarea anului școlar. Un lucru știu sigur însă, că voi, dragi elevi, v-ați îndeplinit sarcinile cu brio și sunt nespus de mândră de voi toți! Părinții voștri au avut un rol important în acest proces nou de învățare on line, perioada pandemiei consolidând, astfel, relația școală-familie. În mod deosebit, doresc să le mulțumesc profesorilor voștri, pentru că v-au stat cu adevărat alături în toate aceste luni. Pentru mulți dintre voi, urmează acum o binemeritată vacanță de care vă invit să vă bucurați la maximum, dar în condiții de siguranță.

Pentru aceia dintre voi care urmează să susțineți examene în perioada imediat următoare, trebuie să fiți convinși că aveți forța de a înfrunta și depăși cu brio acest moment dificil din viața voastră, iar profesorii voștri vă vor sta alături și vă vor sprijini, ca întotdeauna. Vă asigur că am citit fiecare mesaj, fiecare propunere, fiecare rând din partea voastră, scris argumentat, cu emoție, neliniște ori speranță – este încă o dovadă prin care ați demonstrat că sunteți pe drumul maturității, al responsabilității, pe drumul asumării.

Vă doresc vacanță frumoasă și să ne revedem cu bine la școală din toamnă! Aici, la Ministerul Educației și Cercetării, noi vom continua să muncim neîncetat pentru ca acest lucru să se întâmple în cele mai bune condiții.

Un an școlar marcat de pandemia de coronavirus

Anul școlar 2019 / 2020 a fost marcat de criza COVID-19, care a suspendat activitatea efectivă în clase, iar majoritatea cursurilor au fost duse la bun sfârșit prin intermediul cursurilor online. La rândul lor, Evaluarea Națională și Bacalaureatul sunt pe punctul de a începe în condițiile speciale generate de pandemia de coronavirus.

„Grădinițele, școlile și universitățile nu se mai redeschid. Deci nu se întoarce elevul, studentul fizic la cursuri. Anul școlar se termină pe 12 iunie, continuă formele de studiu la distanță, ca până acum. Până pe 12 iunie, elevii vor avea mediile încheiate cu notele de acum. În cazurile excepționale, se mai poate face o evaluare suplimentară. Repet: grădinițele, școlile universitățile nu se vor redeschide în acest an. Se vor redeschide în septembrie, când începe noul an școlar”, anunța președintele Klaus Iohannis, în 27 aprilie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri