Caută
Close this search box.

Bacalaureat 2020: Rezultatele au fost afișate. Peste 230 de absolvenți au luat 10

Primele rezultate de la Bacalaureat 2020 au fost afișate, un număr de 232 de elevi obținând media 10.

Rata de promovare, înainte de contestaţii, înregistrată de absolvenţii studiilor liceale, promoţia curentă, care au susţinut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie – iulie, este 71,4%, a informat marţi Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

În premieră, ca și la examenul de Evaluare Națională, rezultatele au fost anonimizate, fiecare elev primind un cod unic de înregistrare prin care își poate verifica rezultatul.

Rezultatele la examenul de bacalaureat au fost afișate marți, la avizierele școlilor și pe site-ul edu.ro. Pentru a putea vedea notele, elevii trebuie să se înregistreze cu un cod unic pe care l-au primit de la școală.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, marți, în intervalul orar 16.00 – 19.00 și miercuri, în intervalul orar 8.00 – 12.00.

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

Bacalaureat 2020. Sesiunea specială, calendar

29 iunie – 3 iulie 2020 – înscrierea candidaţilor

6 iulie 2020 – Limba şi literatura română – proba E a) – proba scrisă

7 iulie 2020 – proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă

8 iulie 2020 – proba la alegere a profilului şi a specializării – proba E d) – proba scrisă

9 iulie 2020 – Limba şi literatura maternă – proba E b) – proba scrisă

10 iulie 2020 – afişarea rezultatelor (ora 12,00)

10 iulie 2020 – depunerea contestaţiilor (între orele 14,00 – 19,00)

12 iulie 2020 – afişarea rezultatelor finale (după ora 12,00).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri