Caută
Close this search box.

Coronavirus la Batalionul „Neagoe Basarab” din Craiova, „Scorpionii Roşii”

Un militar din cadrul Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” din Craiova a fost depistat pozitiv cu SARS COV-2, iar pentru alţi doi militari care prezintă simptome asociate infecţiei cu noul coronavirus se aşteaptă rezultatul testelor.

Toţi trei sunt internaţi în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Craiova.

Potrivit unui comunicat al Brigăzii Multinaţionale Sud-Est din Craiova, din care face parte Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, la nivelul unităţii au fost luate toate măsurile prevăzute pentru aceste situaţii, potrivit Agerpres.

„În acest sens, a fost desfăşurată de urgenţă o anchetă epidemiologică de către personalul medical al unităţii împreună cu specialişti din cadrul Spitalului Militar de Urgenţă ‘Dr. Ştefan Odobleja’ din Craiova.

În urma acestor proceduri, au fost identificaţi contacţii direcţi ai militarului confirmat pozitiv, aceştia fiind trimişi la domiciliu în autoizolare, conform procedurilor standard stabilite la nivel naţional. Pentru protecţia personalului unităţii, se efectuează în permanenţă dezinfectarea tehnicii şi spaţiilor de lucru şi sunt aplicate măsurile individuale de protecţie şi prevenţie”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri