Caută
Close this search box.

Nelu Tătaru: Cei care nu cred în existența noului coronavirus să treacă prin spitale

Creșterea numărului de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, din ultimele două săptămâni, poate fi gestionată, a declarat ministrul Nelu Tătaru.

Pe cei care nu cred în noul coronavirus, în efectele pe care le are asupra sănătății oamenilor, ministru Sănătății îi roagă să treacă prin spitale, prin spitalele suport COVID sau pe la unitățile de primiri urgențe.

„Atunci vor vedea că acest virus există, că boala există, că lasă urme grave sau severe, că se poate muri și la 30-35 de ani”, a spus Nelu Tătaru într-un interviu la TVR.

Acesta recomandă în continuare prudență, precauție, distanțare, purtarea măștii în spațiile închise și în mijloacele de transport în comun.

„Suntem de două săptămâni într-o creştere a numărului de cazuri, dar putem gestiona aceste cazuri. Ar trebui totuşi ca cei care şi-au asumat aceste măsuri de relaxare, dincolo de Guvern sau Ministerul Sănătăţii, să le şi respecte.

Recomand în continuare prudenţă, precauţie, reguli de igienă, distanţare fizică, purtarea măştii în spaţii închise. Avem şi azi 388 de cazuri noi, 205 cazuri în terapie intensivă. (…) Avem oraşe şi spitale unde secţiile de terapie intensivă sunt pline şi trebuie să transferăm bolnavii în altă parte. Cred că ne-am relaxat un pic cam devreme”.

Nelu Tătaru a precizat că măsurile de relaxare care erau programate pentru 1 iulie au fost amânate şi a menţionat că situaţia actuală face parte din „scenariile care erau în analiză”.

Despre discuțiile din spațiul public, Tătaru spune că au încurajat starea de neîncredere, de dubiu, în rândul populației vis-a-vis de existența acestei pandemii, a acestui virus, de efectele negative pe care le poate avea.

„Până acum patru săptămâni aveam un grad de transmitere de 0,6-0,7 şi cred că acea stare de relaxare a încurajat un moment politic. (…)

Începând de la Paşti s-a înregistrat acea stare de libertate, dar cred că trecerea directă dintr-un moment medical într-un moment politic a dus la aceste informaţii false, la discreditări, la bagatelizarea unei pandemii şi la o nesocotire a întregului efort de două luni şi jumătate pe care l-a făcut acest popor”, a mai spus Tătaru.

Când vom avea o viaţă cvasinormală

Sistemul medical românesc nu va fi luat prin surprindere de un eventual val doi, va fi gestionat altfel încă de la început.

„Am trecut printr-un moment, știm cu cine ne luptăm”.

Spitalele se vor aproviziona, în această vară, cu medicamente și echipamente. Va fi vorba și de o altă capacitate de testare.

„Rămâne acum ca fiecare manager să se poată pregăti pentru un eventual val doi”.

O viață cvasinormală se întrevede, spune ministrul, undeva la sfârșitul luniii iulie și începutul lunii august, în condițiile în care va trebui să ne obișnuim cu existența acestui virus un an sau doi, cu ușoare valuri, cum vedem la gripa sezonieră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri