Papa Francisc a anunţat marţi numirea unui comisar extraordinar însărcinat cu punerea în ordine a „Fabricii Sfântului Petru”, o instituţie însărcinată cu conservarea operelor de artă artistice şi arhitecturale din cadrul catedralei Sfântul Petru, transmite AFP.

Această decizie a fost luată după o semnalare internă, care a determinat justiţia vaticană să confişte documentele şi calculatoarele din birourile „Fabricii Sfântului Petru”, conform unui comunicat dat publicităţii marţi de Sfântul Scaun.

La data de 1 iunie Sfântul Scaun a adoptat o nouă lege care reglementează licitaţiile pentru cheltuielile sale interne, o măsură fără precedent destinată prevenirii corupţiei şi economisirii de bani în mijlocul unei crize financiare legate de pandemie.

În acest cadru, Papa Francisc a numit un nunţiu apostolic (ambasador al Sfântului Scaun), pe Monseniorul Mario Giordana, în funcţia de comisar extraordinar. El va avea responsabilitatea de a „actualiza statutul, de a clarifica administrarea şi de a reorganiza birourile administrative şi tehnice ale fabricii”, precizează comunicatul Sfântului Scaun. Monseniorul Mario Giordana va fi asistat de un comitet special pentru îndeplinirea acestei „sarcini delicate”.

Discreta „Fabrică a Sfântului Petru”, formată în prezent dintr-o mică armată de meşteri specialişti, a fost înfiinţată în secolul XVI, după construcţia noii bazilici Sf. Petru, obiectiv pentru care Vaticanul a solicitat ajutorul specialiştilor din epocă, între care arhitectul Donato Bramante, Michelangelo sau Rafael.

141 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 1 =