Caută
Close this search box.

Elena Udrea tremură. Radu Budeanu, patronul Cancan şi Gândul, îşi recunoaşte faptele, în Dosarul Hidroelectrica

radu budeanu

Omul de afaceri Radu Budeanu, patronul unui trust de presă din care fac parte publicațiile Cancan, Prosport și Gândul, a încheiat cu DNA un acord de recunoaștere a vinovăției în Dosarul Hidroelectrica, potrivit unui comunicat al DNA.

Budeanu a recunoscut că în 2011 i-ar fi transmis Elenei Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului de la acea dată, promisiunea unui om de afaceri de a-i oferi suma de 5 milioane de dolari pentru ca aceasta să-și exercite influența în vederea menținerii contractelor încheiate de firmele omului de afaceri cu firma de stat Hidroelectrica.

Ulterior, în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012, Radu Budeanu ar fi predat printr-un intermediar fostului ministru suma de 3,8 milioane de dolari, pusă la dispoziție de omul de afaceri, aminteşte G4Media.

Pentru că și-a recunoscut vinovăția, Radu Budeanu va scăpa cu o pedeapsă de doi ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de patru ani.

Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost transmis de procurorii DNA la Tribunalul București, care va decide soluția finală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri