Caută
Close this search box.

Este primul mare faliment al unei companii româneşti de turism

faliment

Una dintre agenţiile de turism cu tradiţie în România a intrat în procedură de reorganizare, din cauza pierderilor provocate de pandemia de coronavirus.

Pe portalul Ministerului de Justiţie apare informaţia că firma de turism Agetur a intrat în reorganizare judiciară.

„Din păcate, falimentele nu au întârziat să apară şi regretul este cu atât mai mare cu cât este vorba despre o agenţie cât se poate de onorabilă de aproape 30 de ani pe piaţa de turism din România. Mai mult, este vorba despre o agenţie care nu a avut nici un incident de-a lungul activităţii ei, dar probabil sunt efectele limitării circulaţiei aproape de zero. În plus, Agetur se ocupă de destinaţii mai elevate, mai îndepărtate, cu pachete destul de scumpe”, a declarat pentru Ziare.com Dumitru Luca, preşedintele ANAT.

Potrivit şefului ANAT, patronul societăţii Agetur, Dragoş Horhocea, a fost membru în Consiliul Director al ANAT până acum doi ani, fiind preşedintele Consiliului de Etică.

„În cazul lui, nu poate fi vorba de ţeapă dată clienţilor, aşa cum am văzut în anii trecuţi, ci s-au terminat resursele. Probabil a avut presiune pe rambursări şi nu a mai putut să opereze”, este de părere Luca.

Dragoş Horhocea este un om de afaceri şi politician vrâncean. În noiembrie 2011, s-a înscris în organizaţia PNL Focşani. Apoi, în 2014, a devenit consilier local liberal, apoi a trecut la UNPR.

Pe 30 iunie 2016, Horhocea şi alţi doi consilieri locali focşăneni au fost excluşi din UNPR, acuzaţi că au vrut să facă pact cu PSD în Consiliul Local Focşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri