Caută
Close this search box.

Gabriela Firea, transportată de urgență la spital

Gabriela Firea, primarul Capitalei, a fost transportată de urgență la spital cu o ambulanță.

Gabriela Firea a ajuns la Spitalul Cantacuzino, unde i s-a administrat și o perfuzie.

Edilul Bucureștiului a fost externat la scurt timp.

Potrivit Antena 3, primarului general i s-a făcut rău chiar în biroul instituției pe care o conduce.

”După o zi cu întâlniri de lucru numeroase și activități în aer liber într-o zi caniculară , primarul general a acuzat o slăbiciune accentuată. Ca urmare, a mers la spital unde i-au fost administrate proceduri medicale în regim ambulatoriu”, precizează un comunicat de presă al municipalității.

Primarul general, Gabriela Firea, a fost supusă, în 22 martie 2019, unei intervenţii chirurgicale pentru remedierea unei afecţiuni a aparatului gastro-intestinal.

Intervenţia a avut loc la Spitalul “Doctor Ioan Cantacuzino” din București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri