Caută
Close this search box.

EXCLUSIV Fitch, avertisment precursor privind mărirea pensiilor şi consolidarea fiscală

fitch

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings avertizează că atât modul în care se face majorarea pensiilor și consolidarea finanțelor țării, cât şi stabilitatea politică sunt importante pentru viitorul rating de ţară al României.

O majorare de 14% a pensiilor, atrage atenţia Fitch, ar creşte în mod permanent cheltuielile bugetare anuale cu 1 – 1,2 pp din PIB, începând cu anul viitor, în timp ce majorarea cu 40% ar creşte cheltuielile anuale cu 4 pp.

Fitch vrea să spună că este vorba despre angajrea într-un efort bugetar multianual, pentru care este nevoie ca tu, stat român, să ai surse bugetare certe. În context, scrâşneşte Fitch (care e clar că nu e confortabilă cu nici o creştere de pensii în coronacriză), propunerea Guvernului, vizând o majorare a pensiilor cu 14% începând din septembrie, ar reduce din provocările la adresa consolidării finanţelor publice, comparativ cu o creştere de 40%, bugetată anterior.

Cum se observă, ţinta este o nouă consolidarea fiscală, aşa cum România nu a mai făcut de pe timpul Cabinetului Boc 2. Aici începe, în cele afirmate de Fitch, componenta politică, dovedind clar că agenţia de evaluare ştie perfect ce se întâmplă la noi.

Fitch avertizează că eventuala majorare a pensiilor va depinde de calculele politice anterioare alegerilor, subliniind însă că o majorare semnificativă a pensiilor rămâne un risc la adresa prognozelor fiscale de bază.

Avertisment Fitch
„Cu cât va fi mai mare majorarea pensiilor, cu atât va fi mai mare provocarea de a introduce măsuri de compensare.”

Fitch atenţionează că flexibilitatea bugetară e limitată şi ar putea fi nevoie de cheltuieli suplimentare pentru a atenua impactul pandemiei, însă măsuri compensatorii, precum creşterea TVA, s-ar putea dovedi nepopulare şi riscă să afecteze revenirea economiei.

Observând că din mediul politic, din lumea pensionarilor şi o parte din corul experţilor au început să apară tot felul de soluţii pompieristice de găsire a banilor lipsă, Fitch observă că fondurile disponibile României, în cadrul programului UE de revenire, este posibil să fie consistente şi ar trebui să ofere un sprijin pe termen mediu pentru Finanţele Publice.

Da, corect, dar bani europeni pentru pensii nu sunt. Sunt numai bani pentru revenire sau metamorfoză economică (robotizare, AI, energie verde etc.), care aduc venituri la buget, din care să se plătească, la un moment dat, pensiile.

Atât majorarea pensiilor, cât şi stabilitatea politică, atenţionează Fitch, sunt importante pentru ratingul de ţară al României. Un element sensibil pentru rating ar fi o deteriorare semnificativă a sustenabilităţii datoriei pe termen mediu, de exemplu de pe urma unui eşec în a compensa sau a amâna majorarea pensiilor, în actualul context de cheltuieli, şi/sau implementarea unei strategii credibile de consolidare pe termen mediu, după şocul provocat de pandemie.

„Modul în care autorităţile vor răspunde la deteriorarea fiscală va influenţa şi decizia Fitch în ceea ce priveşte perspectiva negativă asociată ratingului suveran „BBB minus” acordat României. Cadrul fiscal din România este printre cele mai slabe din UE, iar progresele în ancorarea ţintelor fiscale pe termen mediu au fost limitate. Există spaţiu pentru îmbunătăţire, în special având în vedere perspectivele unui sprijin substanţial din partea fondului UE, însă perspectivele politice incerte creează riscuri negative”, avertizează Fitch.

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat că, dacă se pierde încrederea investitorilor străini, România nu prea mai are de unde să se împrumute. „Aici cu ratingurile, da, urmează, şi în septembrie mai avem evaluări. Noi am reuşit, ştiţi foarte bine, acum două luni de zile să menţinem ratingul României, chiar înainte de a avea o decizie clară asupra pensiilor şi am convins că nu vom lua o decizie care să destabilizeze. Dar discutăm cu ei. Am discutat şi în această săptămână, cu două dintre agenţiile de rating. Vom discuta săptămâna viitoare cu a treia. Discutăm întotdeauna, suntem foarte transparenţi, le spunem exact care sunt scenariile pe care lucrăm şi le prezint şi scenariile dacă guvernul pică. Toate scenariile sunt prezentate pentru că nu vreau să existe surprize. Acolo avem nevoie de încredere pentru că acest deficit îl finanţăm bineînţeles din împrumuturi din piaţă”, a explicat şeful Finanțelor, citat de Agerpres.

Suficient de sugestiv. Ce urmează? Dacă Guvernul de exemplu ar fi obligat de CCR să mărească pensiile cu 40%, atunci Fitch va downgrada România la junk (probabil la BB+ cu perspectivă pozitivă sau stabilă), iar finalul va fi tragic: incapacitate de plăţi. Nu numai pe pensii.

Mesajul precursor lansat de Fitch Ratings este un avertisment ascuţit. „Vedeţi ce faceţi, că altfel…”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri