Scena de debut a marelui roman SF „Soarele gol”, publicat în anul 1956, de Isaac Asimov, este dominată de tehnologie: în lumea viitorului, doi tineri stau de vorbă şi se văd reciproc prin intermediul unui ecran video, aflat în casa fiecăruia, care transmite imagine şi sunet.

În zilele noastre, oricine doreşte merge pe stradă relaxat şi ţine în mână propriul dispozitiv cu ecran, din care îşi transmite propria sa imagine şi propria sa voce, stând de vorbă cu altcineva, care poate să facă acelaşi lucru, din alt colţ al lumii.

A depăşit tehnologia cărţile SF? A depăşit-o.

În „Lumea Alisei”, publicată în anul 1971, scriitorul suedez Sam Lundwall descrie o lume care este creată de mintea unui copil. Ceva asemănător se întâmplă şi în povestirea „Figurine de ceară”, a lui Mircea Opriţa, lansată pe piaţă în 1973.

Astăzi, avem sisteme ideatice întregi paralele cu realitatea, bazate pe rafinate metode de elaborare de fake news, care populează minţile a milioane de oameni şi îi fac pe aceştia să trăiască, distrugându-şi vieţile lor şi pe ale semenilor lor.

A depăşit tehnologia de azi cărţile SF? A depăşit-o.

În epopeea SF „Babylon V”, singurul serial SF al cărui scenariu în patru serii a fost întâi scris cap-coadă, apoi s-a trecut la producţia filmului, omenirea a intrat în era galactică. Participă la afacerile galaxiei, quandrantului şi quadranţilor universului, dar acest lucru este cunoscut de un grup restrâns de politicieni, astronauţi şi specialişti iniţiaţi.

Clue-ul este că, cumva previzibil, cei care cunosc adevărul se împart în două: „trădătorii”, care pactizează şi conspiră cu „extratereştrii cei răi”, şi „patrioţii planetei”, care se aliază cu „extratereştrii cei buni”.

Omenirea a depăşit sau nu filmele SF? Nu ştim. Se pare că nu.

Există însă o serie de filme horror, nu SF, care au ghicit cu o exactitate uimitoare ce se va întâmpla în viitorul omenirii, iar unul, „Contagion„, din 2011, al lui Steven Soderbergh, este frapant, prin scenariul care respectă, în liniile sale mari, ce se întâmplă astăzi cu pandemia de coronavirus.

Este aşa, un fel de „cine te-a făcut pe tine parcă m-a-ntrebat pe mine”.

Apare un virus, aparent adus din Hong Kong, de o americancă, în Chicago şi în restul Americii, numit MEV-1. Simptomele, asemănătoare encefalitei, mixate cu acelea ale unei răceli, rimează puternic cu cele ale SARS CoV-1 şi 2. Te uiţi la film şi prima reacţie este să te adresezi scenariştilor cam aşa: „Ne credeţi pe toţi nişte proşti?”.

Epidemiologii din film decriptează ADN-ul virusului, care e o combinaţie de febră porcină şi afecţiune de liliac, iar la un moment dat se bagă-n seamă şi-n discuţie şi virusul HIV, care produce SIDA. Discuţiile medicilor de dezastru se axează pe măsurile de protecţie şi pe criza de materiale. De exemplu, se vorbeşte despre asimptomatici care pot transmite virusul şi despre faptul că s-au terminat sacii pentru cei decedaţi.

Despre izolarea oamenilor, prin distanţare socială, pentru a nu se molipsi unii de la alţii. Încep revolte şi oraşele americane sunt devastate de proteste violente. Apare şi un negaţionist al virusului, care spune că totul este o poveste scornită de big pharma, ca să facă afaceri mai bune cu vieţile oamenilor.

Negaţionistul acesta anunţă că a descoperit că te poţi trata contra MEV-1 cu un decoct de forsitia. În fine, vedem şi un militar spunându-i şefului medicinei de dezastru americane: „Dacă n-am fi situaţia asta, te-aş da pe mâna procurorului general! Să nu te mai văd de-acum încolo cu declaraţii publice!”.

Există o competiţie pe descoperirea vaccinului între Franţa şi SUA şi se strecoară faptul că OMS e pe blat cu americanii. Ruşii? Nu intră în scoringul filmului, iar aici probabil că este vorba despre obsesia americanilor, vizibilă de regulă în filmele lor, că totul li se întâmplă numai lor şi de ei depinde soarta lumii şi a universului, în general.

Ceea ce este ciudat e că, în timp ce în toate cazurile enumerate mai sus cărţile şi filmele SF sunt ori înainte, ori în urma realităţii pe care o trăim, ori într-un ambiguu ceţos, în acest caz filmul horror despre o epidemie se suprapune efectiv, în datele sale definitorii, peste realitatea pe care o trăim azi noi.

Bun, acum: minte rece şi luciditate. MEV-1 este un virus inventabil de nişte scenarişti deştepţi. Există o mulţime de ramuri şi subramuri de viruşi şi două subspecii de coronavirus. Lucrurile sunt bine cunoscute, iar acum numai omul de rând, neiniţiat în virusologie, este cel care a aflat aceste chestiuni ca pe nişte noutăţi. Simptomele, iarăşi, sunt studiate de mai multe secole, cu tot mai multe argumente ştiinţifice.

Distanţarea socială, ca şi curentele conspirativiste asociate şi negaţionismele sunt şi ele bine ştiute. Negaţioniştii au apărut şi prin 1920, pe timpul gripei spaniole, iar autorităţile din New York, care le cereau americanilor să stea în case, aveau probleme cu evreii radicali, care făceau prin cimitire aşa-numitele „nunţi negre”.

Mai curând te gândeşti că creatorii prostiilor din pletora de fake news au studiat cu atenţie toate aceste lucruri, pentru a se plia pe natura umană. Evident, este posibil ca undeva, într-un loc, în lume, cu tehnologia care există acum, să fi fost pus la punct planul diabolic de a infecta lumea cu SARS 2.

Dar mai trebuie să ai şi probe pentru asta, altfel, ne vedem la o bere şi putem spune tot ce ne trece prin cap, până mâine. Ceea ce rămâne este conştienţa faptului că trăim într-un film SF incredibil, cu pusee horror. Ce va urma? Noaptea morţilor vii? Războiul lumilor? Vom vedea.

291 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 5 =